Jurnalul.ro Ştiri Externe Iohannis, la Summit-ul NATO: Georgia, Ucraina şi Republica Moldova necesită ajutor susţinut

Iohannis, la Summit-ul NATO: Georgia, Ucraina şi Republica Moldova necesită ajutor susţinut

Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut sâmbătă la cea de-a doua reuniune a Consiliului Nord-Atlantic că Georgia, Ucraina şi Republica Moldova necesită ajutor susţinut din partea Alianţei.

"Ieri am luat decizii majore privind întărirea NATO. Pe baza acestor decizii, strategia NATO ar trebui să devină mai coerentă pentru creşterea stabilităţii, mai ales în vecinătatea apropiată. Un astfel de efort ar trebui să ofere posibilitatea partenerilor noştri să se apere singuri şi să asigure securitatea popoarelor lor prin intermediul scopurilor şi instituţiilor democratice. Partenerii noştri estici, în special Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, necesită ajutor susţinut. NATO ar trebui să reevalueze constant suportul oferit în domenii precum reformele legate de apărare şi securitate şi să întărească sectoarele vulnerabile, inclusiv domeniile cibernetic şi energetic. Cerem ca în acest caz contribuţia acestor parteneri la eforturile internaţionale să proiecteze stabilitatea prin intermediul participării la misiuni şi operaţii conduse de Alianţă", a spus şeful statului.

El a amintit că la graniţa sudică a NATO crizele din Siria, Irak şi Libia generează multiple ameninţări la adresa securităţii. Şeful statului a arătat şi că Daesh este o ameninţare serioasă la adresa securităţii internaţionale.

Iohannis a subliniat că activitatea NATO în Marea Egee a adus plus valoare eforturilor internaţionale privind gestionarea crizei migranţilor şi o cooperare practică între Alianţă şi UE.

"Credem că există potenţial semnificativ pentru cooperarea NATO-UE în domeniul maritim în Mediterana Centrală şi lângă. Aprofundarea relaţiilor NATO-UE în alte domenii cheie, precum combaterea ameninţărilor hibride, apărarea cibernetică, comunicaţiile strategice, lupta împotriva terorismului şi intensificarea cooperării şi coordonării în cadrul exerciţiilor vor aduce substanţă. Acestea pot face parteneriatul NATO-UE unul cu adevărat strategic", a spus Iohannis.

El a conchis că pentru a aborda eficient ameninţările din vecinătate, atât în est, cât şi în sud, este nevoie de cooperare la graniţe cu partenerii, încurajând în acelaşi timp asumarea la nivel local şi acceptarea eforturilor Alianţei, precum şi o mai mare sinergie şi cooperarea cu organizaţiile internaţionale şi regionale.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: summit nato varsovia Polonia klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri