Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis le dă social-democraţilor premierul dorit

Iohannis le dă social-democraţilor premierul dorit

de Adrian Ilie    |   

Preşedintele Klaus Iohannis a desemnat-o pe Viorica Dăncilă drept candidat pentru postul de prim-ministru avertizând toto­dată că este timpul ca guvernarea PSD să înceapă să performeze şi să ofere românilor ceea ce a promis în campania electorală, afirmând că precedentele două cabinete au fost nişte „guverne eşuate”. Iohannis a cerut ca noul Guvern să fie instalat până pe data de 1 februarie.

Klaus Iohannis s-a consultat ieri cu toate partidele parla­mentare în vederea desemnării viitorului premier, iar la capătul acestora a făcut o scurtă decla­raţie de presă. „Cântărind toate argumentele, ţinând cont de situ­aţia concretă din Parlament, am decis să dau PSD încă o şansă şi să desemnez persoana propusă de PSD, pe doamna Dăncilă. Dar acum, PSD-ul trebuie să perfor­meze. Românii au mari aşteptări şi eu am mari aşteptări”, a declarat Iohannis. Motivându-şi decizia, şeful statului a invocat faptul că social-democraţii dispun în Parla­ment de majoritatea necesară învestirii noului Guvern. Dincolo de aceste considerente, Iohannis a cerut PSD să implementeze promisiunile din campania elec­torală. „PSD a promis lucruri importante: salarii, pensii, şcoli, manuale, spitale, infrastructură, dar până acum prea puţin s-a realizat. Acum PSD trebuie să dovedească că ceea ce a promis face. Avem la un an de la alegeri două guverne PSD eşuate. Acum primesc şansa de a dovedi că ştiu ce vor şi ştiu cum se face”, a spus şeful statului. Acesta a cerut ca Guvernul Dăncilă să-şi preia atri­buţiile cât mai repede. „Invit pe toţi cei implicaţi în procedură să se mobilizeze şi să lucreze repede şi bine. Este posibil ca până la 1 februarie întreaga procedură să fie finalizată şi noul Guvern să se apuce de treabă şi să rezolve problemele mai degrabă decât să le încurce”, a conchis Iohannis. Înainte de a-şi anunţa decizia, preşedintele a avut o scurtă între­vedere cu Dăncilă, întrevedere care fusese de altfel anunţată de către Liviu Dragnea, după ce a ieşit de la consultări. „Este posibil să aibă o discuţie cu doamna Dăncilă, eu cred că, dacă se va gândi să o accepte, e obligatoriu să aibă o discuţie cu persoana pe care o propune, pentru că este firesc să îi pună întrebările pe care le consideră de cuviinţă şi să aibă o discuţie directă”, spunea Dragnea.

Consultări în van cu Opoziţia

PNL, USR şi PMP au venit la Cotroceni susţinând, sincer sau nu, că sunt dornice să contribuie la instalarea unui Guvern fără PSD, însă doleanţele lor erau deja depăşite la momentul în care au fost exprimate în faţa lui Iohannis în condiţiile în care PSD şi ALDE, primele invitate la consultări, veniseră cu o listă cu semnăturile parlamentarilor lor de susţinere a propunerii ca Viorica Dăncilă să devină premier. Nu doar că nu a apărut nicio fisură în coaliţia de guvernământ, dar nici UDMR nu s-a arătat interesat de prelungirea crizei printr-o eventuală răsturnare a alianţelor din Parlament sau chemarea anticipată a electoratului la urne. „Nu cred că în actualul context şi sub actuala Constituţie se poate ajunge la alegeri antici­pate, deci noi nici nu am propus şi nici nu am discutat despre această variantă”, a spus Kelemen Hunor, preşedintele UDMR.

Candidați pe alese de la PMP

Partidul lui Traian Băsescu a mers la Cotroceni nu cu o propunere de candidat la postul de prim-mi­nistru, ci cu doi, urmând ca preşe­dintele Iohannis să aleagă după pofta inimii între preşedintele executiv Eugen Tomac şi europar­lamentarul Siegfried Mureşan. „Eu am susţinut în faţa preşedintelui că PSD nu merită şi nu trebuie să mai continue la guvernare”, a motivat Băsescu, după ce a ieşit de la consultările cu Iohannis.

Poziţia liberalilor la consultări nu a oferit nicio surpriză, PNL cerând scoaterea social-democraţilor de la guvernare ca un prim pas către alegerile anticipate. Mai interesante au fost explicaţiile date de către Ludovic Orban în ce priveşte capacitatea sa de a fi un candi­dat viabil al PNL pentru postul de premier, în condiţiile în care se judecă în instanţă apelul la procesul în care este acuzat de către DNA de trafic de influ­enţă pentru obţinerea de foloase necuventie. „Eu sunt achitat de instanţa de fond, deci nu există vreo discuţie legată de subiectul acesta (...) Preşedintele nu trebuie să întrebe lucrul ăsta. În PNL există un consens - candidatul la funcţia de premier, în ipote­za în care există posibilitatea de a declanşa procedurile de formare a unei majorităţi parlamentare, este preşedin­tele partidului”, a spus Ludovic Orban.

Luni va fi convocat Comi­tetul Executiv al PSD pen-tru a începe discuţiile pentru noul cabinet (...) Vreau să o felicit pe Viorica Dăncilă pentru desemnare şi am încrede în dumneaei pentru că este o doamnă decentă, agreabilă şi foarte competentă.

Liviu Dragnea

Klaus Iohannis a preferat să încheie rapid criza politică accep­tând propunerea PSD-ALDE şi a refuzat să dea curs cererii Opoziţiei de eliminare de la guvernare a social-democraţilor prin convo­carea de alegeri anticipate

Subiecte în articol: viorica dancila klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri