Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Mă îngrijorează că 30% din terenul agricol este deținut de străini

Iohannis: Mă îngrijorează că 30% din terenul agricol este deținut de străini

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat miercuri de faptul că 30% din terenul agricol din România este deținut de străini, arătând că ar trebui modificată legislația în acest domeniu.

"De asemenea, de importanță extraordinar de mare pentru România, cine e proprietarul pământului din România? Cel puțin, în momentul de față, aflu, de exemplu, de la domnul ministru (Achim Irimescu — n.r.), că proprietari a 30% din terenul agricol din România sunt alții decât românii. Pe mine, personal, această proporție mă îngrijorează", a spus Iohannis, la dezbaterea "Președintele României în dialog cu agricultorii", organizată în cadrul Târgului INDAGRA.

El a subliniat că în această chestiune este nevoie de o abordare pragmatică, arătând că un minim necesar ar fi dreptul de preempțiune pentru cei care reprezintă statul sau comunitatea.

"E nevoie de o abordare pragmatică, dar în același timp europeană. Suntem în UE, nu putem să ne închidem, să revenim la izolaționism, dar nu ne oprește nimeni să facem o legislație care să permită românilor să stabilească ce se întâmplă în România. Un minim necesar este un drept de preempțiune pentru cei care reprezintă statul sau comunitatea, iar, dacă nici statul, nici comunitatea nu au interes într-o anumită parcelă care se vinde, atunci, sigur, putem să ne gândim cum mergem mai departe, dar nu cred că se poate merge la infinit așa, că ne trezim că ne uităm la pământ și ne întrebăm al cui o fi, că al nostru nu mai e. Este clar că printr-o legislație care ne protejează, dar este în același timp și europeană, putem să rezolvăm această chestiune care este foarte sensibilă", a conchis șeful statului.

AGERPRES

Subiecte în articol: klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri