Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Noul concept strategic aliat va trebui să reflecte noua realitate de securitate

Iohannis: Noul concept strategic aliat va trebui să reflecte noua realitate de securitate

Președintele Klaus Iohannis a discutat joi cu președintele Guvernului Spaniei, Pedro Sánchez, despre situația strategică la Marea Neagră, în contextul invaziei rusești în Ucraina și a spus că noul concept strategic aliat care va fi adoptat la Madrid va trebui să reflecte noua realitate de securitate

„I-am transmis președintelui guvernului Spaniei întreaga apreciere pentru cooperarea foarte bună în cadrul NATO și susținerea României pentru un Summit aliat de succes în luna iunie la Madrid. Noul concept strategic aliat care va fi adoptat la Madrid la va trebui să reflecte adecvat noua realitate de securitate”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele României a spus că a evaluat împreună cu Pedro Sánchez situația de securitate din proximitatea directă a flancului estic și în special la Marea Neagră, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

„Această nouă situație necesită consolidarea consistentă a posturii de descurajare și apărare pe flancul estic, în special în sudul său, unde se află România, inclusiv prin crearea rapidă a grupului de luptă, amplasat în țara noastră. Contăm pe sprijinul Spaniei în acest sens”, a mai declarat președintele.

Iohannis a mai spus că încurajează creșterea acestor contribuții în România și la Marea Neagră, „pentru că actualul context extrem de complicat o impune”.

„România va continua să acționeze la rândul său ca stat responsabil contribuitor la securitatea regională și euro-atlantică, alături de Spania și de ceilalți aliați”, a mai spus Klaus Iohannis.

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri