Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis nu va face declarații astăzi, dar explică motivele refuzului lui Sevil Shhaideh

Iohannis nu va face declarații astăzi, dar explică motivele refuzului lui Sevil Shhaideh

Preşedintele Klaus Iohannis consideră propunerea de nominalizare pentru funcţia de premier a PSD-ALDE - Sorin Grindeanu - mai bună decât Sevil Shhaideh, afirmă surse din Administraţia Prezidenţială. 

Potrivit acestora, şeful statului nu va anunţa în cursul zilei de astăzi decizia privind desemnarea primului ministru, cel mai probabil Guvernul urmând să fie învestit în luna ianuarie. 

Sursele au mai susţinut că relaţia preşedintelui Iohannis cu viitorul premier va fi una de coabitare. 

În ceea ce priveşte motivul pentru respingerea nominalizării iniţiale a PSD-ALDE - Sevil Shhaideh - ca premier, sursele citate au arătat că acestea au constat în "raţiuni geostrategice" şi nu au fost respectate procedurile de partid. 

Totodată, au adăugat sursele citate, şeful statului i-a anunţat pe liderii celor două partide, printr-o scrisoare, de refuzul său, concomitent cu anunţul de la Palatul Cotroceni. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri