Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Plumb și Shhaideh trebuiau să demisioneze sau să fie retrase

Iohannis: Plumb și Shhaideh trebuiau să demisioneze sau să fie retrase

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți seară, că miniștrii Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, vizate de anchete DNA, ar fi trebuit să demisioneze sau să fie retrase din funcție.

"Cred că vă amintiți de pozițiile mele pe care le-am avut în ocazii similare și din nefericire au fost câteva astfel de ocazii. Eu vreau să cred că România este o țară care întărește statul de drept, iar într-un stat de drept persoane urmărite penal, judecate penal și condamnate penal nu trebuie să fie în conducerea statului. (...) Da, doamnele ministru trebuiau în varianta optimală să demisioneze", a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a afirmat că a doua variantă "acceptabilă" era retragerea acestora din Guvern.

"Faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu este de bun augur", a adăugat Iohannis.

Șeful statului a subliniat că nu se antepronunță în cazul celor doi miniștri și că nu cunoaște detalii din dosar.

"Vorbesc din punct de vedere al președintelui. Îmi doresc foarte mult să avem un Guvern care nu este supus unor suspiciuni, un Guvern care acționează pentru România și pentru români. Nu știu dacă doamnele sunt vinovate sau nevinovate, nici nu este treaba și nici nu este treaba PSD să stabilească acest lucru, vinovăția se stabilește de către judecători, iar pentru România, pentru Guvern ar trebui să devină normalitate ca persoane urmărite penal, judecate sau condamnate să nu fie în conducerea statului, să nu fie în Guvern. Cum vor privi românii și partenerii noștri un Guvern unde două doamne care gestionează fonduri foarte consistente, este vorba de Ministerul Dezvoltării și de Ministerul Fondurilor Europene, dacă aceste două doamne sunt suspectate de acțiuni penale? Nu este bună această evoluție. Este păcat că PSD nu a înțeles nimic din repetatele mele apeluri pentru întărirea statului de drept și avertizez că această cale cu siguranță nu este cea bună", a declarat Iohannis.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri