Jurnalul.ro Cultură Teatru Ion Iliescu: Teatrul a fost raţiunea lui Radu Beligan de a exista

Ion Iliescu: Teatrul a fost raţiunea lui Radu Beligan de a exista

Radu Beligan a fost o figură de frunte a artei interpretative româneşti, care şi-a dedicat viaţa teatrului, pe care l-a iubit cu pasiune, a transmis miercuri fostul preşedinte Ion Iliescu.

"Am aflat cu tristeţe vestea morţii lui Radu Beligan. Teatrul a fost raţiunea sa de a exista. Lunga sa carieră scenică a făcut din Radu Beligan un element de legătură între generaţii de actori români, atât de diverşi în ceea ce au făcut, uniţi de dragostea lor pentru teatrul românesc. Radu Beligan nu a dat viaţă doar unor personaje, ci şi unor instituţii teatrale, care, la rândul lor, au consacrat noi actori, regizori, scenografi. A reprezentat teatrul românesc în lume, fiind ales preşedinte de onoare pe viaţă al Institutului Internaţional de Teatru", a scris Iliescu, pe blogul personal.

Fostul preşedinte a amintit că l-a cunoscut personal pe Radu Beligan, căruia i-a apreciat calităţile de actor, dar şi iubirea faţă de actori şi de scenă.

"Rolurile sale vor rămâne veşnic în amintirea multor generaţii de români, cărora le-a făcut, după puterile lui, viaţa mai frumoasă şi mai senină", a completat Iliescu.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: ion iliescu Radu Beligan teatru
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri