Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ionel Arsene, președinte CJ Neamț, dat în urmărire națională. Explicația IPJ Neamț

Ionel Arsene, președinte CJ Neamț, dat în urmărire națională. Explicația IPJ Neamț

de Vali Deaconescu    |   

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare. Polițiștii de la IPJ Neamț îl caută pentru a fi încarcerat.

„La data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au primit un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat de 51 de ani.

Cel în cauză este condamnat de Tribunalul Bacău la o pedeapsă privativă de libertate, de 6 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sentință rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Brașov.

La acest moment se desfășoară activități specifice, în vederea depistării persoanei în cauză”, anunță IPJ Neamț.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț l-au căutat pe Ionel Arsene mai întâi la domiciliu, apoi la alte adrese cunoscute, însă acesta nu a fost găsit.

Din această cauză, președintele Consiliului Județean Neamț a fost dat în urmărire națională.

Dacă nici așa nu va fi găsit, autoritățile vor cere instanței să emită mandat internațional de arestare, pentru a-l da și în urmărire internațională.

Surse Antena 3 spun că Ionel Arsene și-ar fi delegat atribuțiile de la conducerea CJ săptămâna trecută, când a plecat din țară, în Italia, în vacanță. 

Pe 8 aprilie 2022, Ionel Arsene a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de detenţie efectivă pentru corupţie de către Tribunalul Bacău. A formulat apel care s-a judecat la Curtea de Apel din Braşov, după cum a decis Înalta Curte care i-a admis lui Arsene cererea de strămutare a dosarului de la Curtea de Apel Bacău.

„Aplică inculpatului Arsene Ionel pedeapsa principală cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa principală de 6 ani şi 8 luni închisoare pe care o va executa inculpatul”, potrivit minutei Curții de Apel Brașov.

De asemenea, lui Arsene îi sunt intertzise o serie de drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România.

„În baza art. 112 litera a Codul penal şi art. 291 alineat 2 Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul Arsene Ionel a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei”, au mai decis judecătorii.

 

Arsene este acuzat că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil.

Subiecte în articol: ionel arsene condamnat ipj neamt
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri