Jurnalul.ro Ştiri Justitie Iordache: Eu cred că legislaţia din România poate fi un exemplu şi pentru cei care critică în acest moment

Iordache: Eu cred că legislaţia din România poate fi un exemplu şi pentru cei care critică în acest moment

Preşedintele Comisiei speciale pentru elaborarea legilor Justiţiei, Florin Iordache, a declarat miercuri că legislaţia în domeniul Justiţiei din România poate fi un exemplu şi pentru cei "care critică în acest moment". 

"Nu am apucat să îl văd (draftul rezoluţiei Parlamentului European privind statul de drept din România - n.r.). Aş vrea atunci când se va dezbate în Parlamentul European să se vadă că noi, prin aceste modificări la legile Justiţiei, fără îndoială, am ţinut cont şi de recomandările Comisiei de la Veneţia, că văd că toată lumea invocă Comisia de la Veneţia. Dar nu ar trebui să invoce şi ce există în statele europene? Adică ce e bun în Germania sau Franţa nu trebuie aplicat şi în România? Adică tot găsim calul de bătaie România, în condiţiile în care, repet, există o independenţă reală a judecătorilor şi procurorilor, există o separare a carierelor, există rolul CSM şi am extras ministrul Justiţiei din foarte multe acte procedurale tocmai pentru a da o independenţă reală. Eu cred că legislaţia din România poate fi un exemplu şi pentru cei care critică în acest moment", a spus Iordache la Palatul Parlamentului, întrebat dacă a văzut draftul rezoluţiei.

Întrebat de ce, totuşi, magistraţii au ieşit în stradă criticând modificările de legislaţie şi înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, Iordache a menţionat că aceştia nu au fost atenţi. 

"Nu au fost atenţi, să citească mai bine şi noi chiar le asigurăm prin această lege o reală independenţă, pentru că atunci când nu există presiune asupra dumnealor, procurorii sau judecătorii dau soluţii mult mai bine şi mult mai legal", a adăugat deputatul PSD. 

Parlamentul European se declară "profund îngrijorat" de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti" din luna august, se arată într-un proiect de rezoluţie privind statul de drept în România, obţinut de AGERPRES, care va fi supus votului în plenul PE la 14 noiembrie. 

Proiectul de rezoluţie urmează să fie discutat în grupurile politice. AGERPRES

Subiecte în articol: florin iordache
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri