Jurnalul.ro Sport Fotbal international Iordănescu, seceta de performanță și discursul de lemn

Iordănescu, seceta de performanță și discursul de lemn

de Redacția Jurnalul    |   

Selecționerul Edward Iordănescu spune că România trebuie să depășească această „secetă de performanță” și să ajungă din nou la European, într-un interviu acordat FRF.

„Începem cu multă energie, cu entuziasm, cu încredere argumentată și cu speranța că reușim să depășim această secetă de performanță, să ducem din nou echipa la European. Sunt mulțumit pentru că am încredere în grupul de jucători pe care l-am adunat, am încredere în valoarea, potențialul și în caracterul lor. Sigur, total mulțumit un selecționer nu va fi niciodată, ne lipsesc anumiți jucători, mă gândesc în mod special la cei cu probleme medicale”, a spus Iordonescu.

Întrebat cât de important ar fi în economia acestor preliminarii un start cu 6 puncte, selecționerul a răspuns: „Nu putem să vorbim de un start de 6 puncte, putem să vorbim de un start cu 3 puncte în Andorra, după care să venim la București și să pregătim foarte bine partida cu Belarus. Fără 3 puncte în Andorra nu putem să mai acumulăm 6 puncte. Focusul trebuie să fie total pentru primul joc, este mesajul cu putere pe care îl transmit către toată lumea”.

El a mai spus că toate partidele sunt importante.

„Probabil că există lume care încă se gîndește că va fi un joc total la îndemâna noastră în Andorra, nu va fi așa, va trebui să muncim pentru fiecare joc și pentru fiecare moment din fiecare joc”, a mai spus selecționerul.

Lotul convocat de Iordănescu se reunește duminică la Mogoșoaia pentru pregătirea startului preliminariilor de calificare la Campionatul European 2024.

România va juca sâmbătă, 25 martie, în deplsare cu Andorra, iar marți, 28 martie, pe Arena Națională cu Belarus.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Edward Iordănescu fotbal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri