Cel puţin opt militari au fost ucişi într-un atentat comis sâmbătă dimineaţă cu ocazia unei parade în oraşul Ahvaz din sud-vestul Iranului, a anunţat agenţia semioficială ISNA, preluată de AFP.
'Opt sau nouă militari au fost ucişi în atac şi alţi 20 au fost răniţi. Răniţii sunt în stare critică', a relatat ISNA, citându-l pe viceguvernatorul provinciei Khuzestan, Ali-Hossein Hosseinzadeh. Oraşul Ahvaz este capitala acestei provincii. Puţin mai devreme, agenţia oficială IRNA a transmis că mai mulţi civili au fost ucişi în atentatul care a vizat o adunare cu ocazia unei defilări militare la Ahvaz.
Niciun oficial prezent la eveniment nu a fost atins, dar există informaţii potrivit cărora mai mulţi civili au fost ucişi, fără a se cunoaşte numărul lor exact, a scris IRNA. Primul bilanţ anunţat de IRNA era de cel puţin 20 de răniţi, printre care o femeie şi un copil.
Conform agenţiei FARS, atacul a fost purtat de doi bărbaţi înarmaţi care au deschis focul asupra mulţimii. Atacatorii au încercat apoi să tragă asupra tribunei oficiale, dar au fost neutralizaţi de forţele de ordine, a indicat FARS, lăsând să se înţeleagă că atentatorii au fost răniţi.
Televiziunea de stat a acuzat pentru acest atac 'elemente takfiri', o referire la militanţi sunniţi. Provincia Khuzestan a fost scena unor proteste sporadice ale minorităţii arabe din Iran. Parada a fost organizată cu ocazia Zilei naţionale a forţelor armate, care marchează pe 22 septembrie declanşarea de către Bagdad a războiului cu Iranul (1980-1988). AGERPRES