Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul îi acuză pe europeni de rasism

Iranul îi acuză pe europeni de rasism

Teheranul a apreciat luni că recenta activare de către Berlin, Londra şi Paris a Mecanismului de Reglementare a Diferendelor (MRD) prevăzut în acordul nuclear încheiat de marile puteri cu Iranul în 2015 este o dovadă de „rasism” european la adresa sa, potrivit France Presse.

Într-un discurs rostit la Teheran, ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a criticat „iluzia potrivit căreia doar cei «cu ochi albaştri» pot să profite de dreptul internaţional”.

„În faţa încălcărilor repetate de către SUA şi Europa, Iranul nu are dreptul să utilizeze articolul 36 (din acordul din 2015), în pofida numeroaselor notificări adresate în scris responsabililor europeni”, a afirmat Zarif, fără să precizeze în ce fel sau cum i-a fost refuzat Iranului un astfel de drept.

„Nu vom accepta un astfel de rasism”, a adăugat el.

Cele trei state europene (Franţa, Germania, Marea Britanie), cosemnatare ale acordului din 2015, au anunţat la 14 ianuarie declanşarea MRD prevăzut în articolul 36 din textul încheiat la Viena.

Acordul este în pericol să înceteze de când preşedintele american, Donald Trump, a retras unilateral SUA în mai 2018 din acest pact, după care a reinstituit sancţiuni economice severe împotriva Iranului.

Berlinul, Parisul şi Londra susţin că rămân angajate în acest acord, dar Teheranul le acuză de inacţiune şi de încălcarea angajamentelor pentru că nu ajută Republica islamică să ocolească sancţiunile americane.

Ca ripostă la aceste sancţiuni, Iranul a renunţat treptat din mai 2019 la mai multe angajamente-cheie pe care le asumase conform acordului de la Viena.

Europenii susţin că au declanşat MRD în încercarea de a constrânge Teheranul să revină la aplicarea în totalitate a textului acordului.

Acest document oferă Teheranului ridicarea parţială a sancţiunilor internaţionale care îi sufocau economia, în schimbul garanţiilor că programul său nuclear nu are nicio destinaţie militară, ceea ce Iranul a negat întotdeauna.

MRD ar putea duce în cele din urmă la restabilirea de către Consiliul de Securitate al ONU a tuturor sancţiunilor care au fost ridicate prin acordul de la Viena.

AGERPRES

Subiecte în articol: iran rasism acord nuclear
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri