Autoritățile iraniene ar fi difuzat un material video care îndeamnă susținătorii regimului islamic să treacă la acțiune împotriva soției președintelui american. Clipul, centrat pe ideea „eliminării Melaniei Trump”, prezintă imagini din cortegiul prezidențial și din mai multe zone ale New York-ului, inclusiv magazine de lux pe care prima doamnă obișnuiește să le frecventeze.
Potrivit materialului, aceste deplasări ar putea reprezenta ocazii favorabile pentru „militanți din întreaga lume”, iar una dintre variantele sugerate ar implica contaminarea hainelor cumpărate de aceasta cu o substanță toxică.
Serviciul Secret nu au oferit până acum un punct de vedere oficial.
Spre finalul videoclipului, amenințările se extind și asupra lui Barron Trump, în vârstă de 20 de ani. Acesta este avertizat că va fi următoarea țintă.
Atât prima doamnă, cât și fiul cel mic al președintelui beneficiază de protecție permanentă din partea Serviciului Secret. Toate reședințele familiei — Casa Albă, Trump Tower din New York, clubul de golf din Bedminster și moșia Mar-a-Lago din Florida — se află sub măsuri stricte de securitate.
Amenințările la adresa familiei prezidențiale s-au înmulțit, de la izbucnirea conflictului cu Iranul. Săptămâna trecută, în Teheran au apărut panouri publicitare care cereau moartea președintelui Trump și a membrilor familiei sale - Melania, Don Jr., Ivanka, Eric, Tiffany și Barron - însoțite de un mesaj amenințător de tip „sânge pentru sânge”.
De altfel, Melania Trump a avut o prezență publică redusă în ultima perioadă, lipsind, printre altele, de la un eveniment oficial recent, motivul invocat fiind un conflict de program.
Președintele Trump a recunoscut, la rândul său, că este principala țintă a Iranului, în contextul operațiunii americano-israeliene care a dus la eliminarea liderului suprem și a altor figuri din conducerea regimului.
La începutul lunii, acesta ar fi fost nevoit să schimbe avionul prezidențial cu un model mai vechi, în timpul unei deplasări din Turcia legate de o reuniune NATO, din cauza amenințărilor venite din partea Teheranului.
Președintele a declarat că a lăsat instrucțiuni clare în eventualitatea unui atac reușit împotriva sa, avertizând că represaliile ar fi de proporții fără precedent.
Tasnim News Agency, affiliated with Iran’s Revolutionary Guards, published a video identifying locations frequented by US First Lady Melania Trump and encouraging “freedom fighters” and supporters of the Islamic Republic to kill her. The video highlighted places she visits,… pic.twitter.com/ExzvGOw3gs
— Wladimir van Wilgenburg (@vvanwilgenburg) July 27, 2026
Update Melania and Barron Trump targeted by Iran in disturbing video encouraging their assassination pic.twitter.com/MJuDglyYlh
— Simo Saadi (@Simo7809957085) July 28, 2026