Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul respinge condiția SUA privind oprirea îmbogățirii uraniului

Iranul respinge condiția SUA privind oprirea îmbogățirii uraniului

de Redacția Jurnalul    |   

Iranul a transmis că negocierile nucleare cu Statele Unite nu vor avea succes dacă Washingtonul continuă să ceară oprirea completă a îmbogățirii uraniului, titrează Reuters.

Adjunctul ministrului de Externe iranian, Majid Takhtravanchi, a declarat luni, potrivit presei de stat, că insistențele americane privind oprirea totală a îmbogățirii uraniului vor duce negocierile „în impas”. El a reafirmat că programul nuclear iranian are scopuri exclusiv pașnice și dreptul la îmbogățire nu este negociabil.

Declarația vine după ce trimisul special american, Steve Witkoff, a reiterat duminică poziția Statelor Unite, conform căreia un eventual nou acord cu Iranul trebuie să includă angajamentul Teheranului de a nu mai îmbogăți uraniu, proces ce poate duce la dezvoltarea armelor nucleare.

Președintele american Donald Trump a declarat recent, în timpul unei vizite în regiunea Golfului, că un acord este „foarte aproape”, dar că Iranul trebuie să acționeze rapid.

Subiecte în articol: iran sua uraniu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri