Jurnalul.ro Sport eXtrasport Irina Begu, a învins-o pe croata Petra Marcinko şi a câştigat turneul WTA 125

Irina Begu, a învins-o pe croata Petra Marcinko şi a câştigat turneul WTA 125

Acum două săptămâni, Irina Begu a hotărât să nu meargă în competiţia de la US Open. A fost o decizie dură şi surprinzătoare pentru cei care urmăresc știrile sportive din tenis, însă aceasta s-a dovedit de bun augur în cele din urmă pentru că Irina a preferat să joace pe zgură şi a câştigat turneul de tenis de la Montreaux, din Elveţia. A pierdut un singur set pe parcursul întregului eveniment sportiv, în finală.

Înainte de finală, românca noastră a intrat în competiţie fără să fi pierdut vreun set

După cum notează și cei de la 1x2.ro, parcursul său a fost fără cusur la acest eveniment şi s-a impus încă de la debut. În meciul cu Semenistaja, Irina a reuşit 2 aşi şi a făcut doar două duble greşeli. De fapt în cadrul turneului din Elveţia, ea a mai trecut de adversare foarte bune cum ar fi Celine Naef, Laura Pigossi şi Polina Kudermetova.

La rândul său Petra o învinsese pe concurenta din Spania, Nuria Parrizas.

În ultimul meci, Irina Begu care are 34 de ani, a învins-o pe tenismena croata Petra Marcinko de 18 ani. Victoria i-a adus Irinei 125 de puncte şi totodată 15 000 de euro în cont.

În primul set, Irina a pierdut cu 1 - 6, dar s-a montat, a revenit şi a trecut de Petra în setul 2 cu 6 - 3 şi în setul 3 cu 6 - 0.

Meciul de tenis a durat o oră şi 33 de minute

Atât Irina, cât şi Petra au obţinut câte 2 aşi pe parcursul meciului şi au făcut două duble greşeli. Procentajul punctelor câştigate pe primul serviciu a fost de 59%. Totuşi, jucătoarea noastră a fost mai bună în ceea ce priveşte punctele câştigate pe al doilea serviciu, având un procentaj de 62% faţă de 42%, cel înregistrat de jucătoarea croată.

Şi pe retur statisticile au fost similare, însă ceea ce a făcut probabil diferenţa este că pe al doilea retur, Irina s-a impus cu 58% faţă de 38%. Numărul maxim de puncte consecutive a fost 12 pentru Irina şi 7 pentru Petra, în timp ce numărul game-urilor consecutive a fost de 7, respectiv 5.

Acest al 3-lea titlu WTA 125 din cariera sa sportivă, face ca Irina să urce cu 23 de poziţii în clasamentul WTA. În 2020, Begu a mai câştigat trofeul de la Indian Wells, iar doi ani mai târziu pe cel de la Bucureşti. Acum, se află pe poziţia 107 în clasamentul mondial.

Evenimentele WTA 125

Ca şi importanţă, turneele de tenis WTA 125 se află sub cele WTA, unde Irina Begu are 5 trofee de asemenea. Statisticile arată că premiile Irinei însumează peste 8 milioane de dolari. Cea mai importantă poziţie a sa a fost în august 2016, când Irina era pe locul 22 WTA. În prezent ea are 497 victorii la simplu şi 346 de înfrângeri. Următoarea competiţie importantă pentru ea este alt turneu WTA 135, de la Bucureşti.

Şi alte românce din tenis au avansat în clasamentele WTA

O altă tenismana românca ce reuşeşte să se poziţioneze pe un loc mai bun în WTA este Gabriela Ruse. La US Open, evenimentul de anul acesta, românca noastră a bifat 5 victorii una după alta, iar două dintre acestea pe tabloul principal. La Flushing Meadows, în al doilea tur, Gabriela a învins-o pe nimeni alta decât pe câştigătoarea de la Wimbledon 2024, Barbora Krejcikova.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri