Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
IICCMER a reluat, vineri, 24 iulie, un demers inițiat încă din 2012, când instituția s-a opus inaugurării monumentului dedicat poetului, amplasat în Parcul Grădina Icoanei din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unui comunicat al Institutului, menținerea statuii reprezintă „o formă de recunoaștere oficială incompatibilă cu memoria victimelor regimului comunist", invocând rolul lui Adrian Păunescu în conducerea revistei „Flacăra" și în fondarea Cenaclului Flacăra - eveniment cultural desfășurat în cadrul instituțional al regimului comunist, cu rol, potrivit IICCMER, în promovarea propagandei regimului și a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Institutul a subliniat că solicitarea nu vizează valoarea literară a operei lui Păunescu, ci exclusiv semnificația păstrării unui astfel de monument în spațiul public. Primăria Sectorului 2, instituția responsabilă de gestionarea monumentului, nu a comunicat încă o poziție oficială.
Anunțul a stârnit reacții publice ample, inclusiv din partea familiei poetului. Fiul său, Andrei Păunescu, a respins acuzațiile potrivit cărora tatăl său ar fi susținut regimul comunist, afirmând că subiectul a fost readus în discuție acum pentru că „poate distrage atenția de la niște mizerii" ale actualei clase politice. Fiica poetului, Ana-Maria Păunescu, a scris, la rândul ei, pe Facebook, că bustul tatălui său „nu va fi scos din inima oamenilor".
Declarația integrală a Liei Bugnar
Printre reacțiile care au circulat cel mai mult în aceste zile se numără un text amplu al scriitoarei Lia Bugnar, care mărturisește că a făcut parte chiar din generația care a trăit Cenaclul Flacăra. Redăm integral declarația ei:
„Avem atâtia vii care fac rău activ în acest moment țării si pe noi ne roade să pedepsim morți. Am fost la cenaclul Flacăra, sunt exact generația aia. Cred că aceia care taie în carne vie fenomenul, pentru că a fost un fenomen, nu au tabloul real al vremurilor ălora. Gri. Totul gri. De la becurile chioare din tavane (care de multe ori erau oarbe, că se tăia curentul), la hainele de pe noi, la străzi, la alimentare, la cinemauri, la televizoare, la orice. Și în gri-ul ăsta exista cenaclul Flacăra. Era acolo un fel de catharsis colectiv pe care eu nu-l mai trăisem si pe care nu l-am retrăit de atunci, indiferent ce spectacole sublime de teatru am văzut sau la ce concerte excepționale am fost. Pentru că astăzi lumea e colorată si pentru că ai de unde să alegi exact ceea ce vrei să vezi sau să auzi. Atunci nu era nimic, nici nu știu cum să explic ca să înțelegeți cât de hidos si agresiv era acel nimic. Un loc în care cântai într-un glas cu mii de alți oameni era ceva de pe altă lume. Felul ăla de fericire era ceva care te marca pentru multă vreme.
Argumentul pe care-l tot citesc zilele-astea, anume că erau spectacole de propagandă, mi se pare obtuz. Da, de-a lungul celor 6-7 ore cât dura un spectacol, poate, puse cap la cap, erau 20-30 de minute de propagandă. Lucru care oricum nu atingea pe nimeni, pentru că atunci propaganda era peste tot, era ca aerul, nici nu mai bagi de seamă când inspiri si expiri, se întâmplă firesc. Nu plecam în niciun caz mai comuniști de la spectacolele-alea, dar plecam în mod sigur un pic mai fericiți.
Stiu că exegeții desființează poezia lui Păunescu, bravo lor, să măsoare cu rigla exegezei lor si să-i dea ce notă vor. Dar eu, mai incultă de fel, încă mă emoționez la multe dintre versurile pe care omul ăsta le-a scris. Si care multe erau de neimaginat pentru timpurile alea. «Anul își ninge ultima filă, fiii românilor colinde spun și îl așteaptă pe Moș Gerilă să li-l aducă pe Moș Crăciun.» E foarte greu să explici cuiva care n-a trăit atunci de ce versurile-astea însemnau atât de mult.
Cenaclul Flacăra a fost la vremea aia un miracol, ceva care te făcea să te minunezi chiar în timpul întâmplării sale că se întâmplă. Și asta nu se poate lua înapoi, indiferent câte statui se vor dărâma. Încă știu cântece de la cenaclu, încă mi se par frumoase, încă le lălăi câteodată prin Grădina Icoanei când îl plimb pe cățelul Iago.
Treaba lui Păunescu ce-a făcut, ce lingușeli către Ceaușești a practicat, asta nu face mai puțin extraordinar ce se întâmpla pe stadioanele-alea în nopțile de cenaclu, asta nu știrbește în vreun fel trăirile irepetabile de-acolo. Ultima repercusiune a acelor nopți era că deveneam mai iubitori de partid si conducători. Așa cum ultimul efect pe care l-ar putea avea statuia lui Păunescu din Grădina Icoanei ar fi că se-ntoarce comunismul peste noi. Mă gândesc că, dacă am avut un președinte care a fost turnător la securitate si n-am devenit toți turnători, nu suntem așa de ușor de dat pe brazdă.
Lăsați pietrele în pace, vedeți de ăștia-n carne si oase."
Nu e prima dată când statuia lui Păunescu ajunge subiect de dispută publică. Bustul a fost dezvelit oficial pe 26 mai 2012, în cadrul unui eveniment la care a participat și primarul de atunci al Sectorului 2, Neculai Onțanu. IICCMER se opusese încă atunci ridicării monumentului, invocând aceleași argumente pe care le-a reluat acum, treisprezece ani mai târziu.
Un bust similar al poetului există și la Alba Iulia, ridicat în noiembrie 2010, anul morții lui Adrian Păunescu - deocamdată neclar dacă și acesta ar putea intra în vizorul unei eventuale solicitări de retragere.
Citește pe Antena3.ro
