Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu a pierdut clar în semifinale la Istanbul

Irina Begu a pierdut clar în semifinale la Istanbul

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, a treia favorită, a fost învinsă fără drept de apel de belgianca Elise Mertens, cu 6-1, 6-1, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

Irinei Begu (26 ani, 33 WTA) nu i-a ieşit aproape nimic în acest meci, pe care l-a cedat după o oră şi 7 minute în faţa unei adversare de 21 de ani, care ocupă locul 65 în ierarhia mondială.

Begu nu a reuşit să ia decât un ghem în fiecare set, la 0-5, respectiv 0-4.

Begu a pierdut ambele dueluri cu Mertens, care s-a impus şi meciul de Fed Cup din februarie, cu 3-6, 7-5, 7-5.

Irina Begu va primi un cec de 11.500 dolari şi 110 puncte WTA.

În finală, Mertens o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina, principala favorită, care a dispus cu 6-2, 6-3 de Jana Cepelova (Slovacia), în cealaltă semifinală.
www.agerpres.ro

Subiecte în articol: irina begu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri