Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Begu, învinsă în primul tur la Shenzhen (WTA)

Irina Begu, învinsă în primul tur la Shenzhen (WTA)

Irina Begu a fost învinsă de rusoaica Veronika Kudermetova cu 3-6, 6-1, 7-6 (5), luni, în prima rundă a turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 750.000 de dolari.

Begu (28 ani, 67 WTA), care anul trecut ajungea până în semifinale la ediţia trecută a turneului, s-a înclinat după două ore şi 17 minute în faţa unei adversare venite din calificări (21 ani, 133 WTA).

La dublu, Irina Begu va face cuplu cu chinezoaica Saisai Zheng, urmând să joace contra perechii chineze Yafan Wang/Shuai Zhang. Begu a câştigat titlul la dublu la ediţia din 2018, alături de Simona Halep.

Pe tabloul de simplu de la Shenzhen se mai află două românce: Monica Niculescu (venită din calificări) o va înfrunta pe letona Jelena Ostapenko, a patra favorită, iar Sorana Cîrstea o va întâlni pe franţuzoaica Pauline Parmentier.

La dublu, Sorana Cîrstea şi letona Jelena Ostaopenko vor da replica perechii Ying-Ying Duan (China)/Renata Voracova (Cehia) în primul tur, iar în sferturi Irina Maria Bara şi Oksana Kalaşinkova (Georgia) vor evolua contra învingătoarelor din meciul care opune favoritele numărul doi, chinezoaicele Shuai Peng/Zhaoxuan Yang, şi cuplul Georgina Garcia Perez (Spania)/Veronika Kudermetova (Rusia).

AGERPRES

Subiecte în articol: irina begu wta shenzen
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri