Jurnalul.ro Ştiri Externe ISIS a interzis soldaţilor săi să folosească reţelele de socializare

ISIS a interzis soldaţilor săi să folosească reţelele de socializare

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a interzis 'soldaţilor' ei să folosească reţelele de socializare şi a ameninţat că-i va sancţiona pe aceia care nu respectă aceste instrucţiuni, informează marţi agenţia EFE. Într-o notă emisă de aşa-numita 'comisie delegată', cea mai înaltă instanţă în structura 'administrativă' a SI, gruparea teroristă a caracterizat aceste reţele de socializare drept instrumente concepute şi supravegheate de către 'duşmanii lui Allah şi ai profetului' Mahomed. 

Respectiva 'comisie' este conectată direct 'emirului' grupării jihadiste, ea monitorizează celelalte organe civile şi militare, precum şi activitatea din teritoriile controlate de această grupare în Siria şi Irak. 'Folosirea intensă a reţelelor de socializare de către soldaţii Statului Islamic a provocat mari prejudicii grupării', explică SI în nota prin care a decretat interzicerea 'absolută' a folosirii reţelelor de socializare. 

Această notă a fost emisă pe 14 mai în formatul utilizat de obicei în toate documentele 'oficiale' ale grupării jihadiste. Totuşi, organizaţii teroriste precum al-Qaida şi SI au folosit reţelele de socializare şi internetul în general pentru propaganda în favoarea ideologiei lor radicale şi pentru revendicarea atacurilor teroriste. 

În opinia unor comentatori, această strategie a fost un succes pentru grupările teroriste, întrucât ele eu reuşit cu ajutorul reţelelor de socializare să atragă mii de combatanţi care să se alăture 'jihadului' sau 'războiului sfânt' în Siria şi Irak ori în alte zone. 

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi regele Salman al Arabiei Saudite au inaugurat duminică un centru dedicat luptei contra extremismului, cu sediul la Riad şi care caută să combată ideologia radicală, în special pe internet, relatează Agerpres.

Centrul, denumit "Moderaţie", va monitoriza informaţiile schimbate pe internet, în special prin intermediul reţelelor sociale, şi va încerca să promoveze un discurs moderat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri