Un islamist palestinian a lovit intenţionat cu maşina un grup de pietoni, iar apoi a atacat cu un cuţit unele persoane, în zona Pinkhas Rosen, în cartierul Ramat HaHayal din Tel Aviv, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de site-ul Ynetnews.com şi de cotidianul The Times of Israel.
Agresorul a fost împuşcat mortal de un trecător.
Autorităţile israeliene au anunţat că cel puţin nouă persoane au fost rănite în atac, trei fiind în stare gravă. Autorităţile israeliene consideră că este vorba de un atac terorist.
Grupul islamist Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, a salutat atacul din Tel Aviv, afirmând că este o ripostă la operaţiunea militară israeliană asupra grupurilor islamiste palestiniene din oraşul palestinian Jenin, situat în Cisiordania.
Cel puţin nouă palestinieni au fost ucişi, iar alţi aproximativ 100 au fost răniţi în cursul incursiunii militare israeliene în Jenin, potrivit Autorităţii Palestiniene. Administraţia de la Washington a anunţat că susţine dreptul Israelului de a se apăra de atacuri teroriste, dar a îndemnat armata israeliană să evite atacarea civililor palestinieni.
(sursa: Mediafax)
Atentat terorist la Tel Aviv: un atacator a intrat cu maşina în trecători