Cehia U21 – Anglia U21 0-2 (0-0)
Englezii nu au avut o sarcină ușoară în fața cehilor, care au rezistat o repriză fără să primească gol, punându-l la grea încercare în două rânduri pe James Trafford.
Jacob Ramsey, mijlocașul lui Aston Villa, a deschis scorul la două minute după revenirea de la vestiare, dar leii britanici au fost permanent în pericol de a pierde puncte, calmând situația abia în al patrulea minut suplimentare de joc, când mijlocașul lui Arsenal, Smith Rowe, a dublat avantajul.
Anglia conduce clasamentul în Grupa C, în care Germania a ratat două penalty-uri și a fost condusă 6 minute de Israel, cele două ocupând acum la egalitate locurile 2, respectiv 3.
Norvegia U21 – Elveția U21 1-2 (1-1)
În Grupa D, în care favorite sunt Franța și Italia, Elveția a trecut de Norvegia, după ce a fost condusă din minutul 19, prin golul marcat de Ceide.
Ceasornicarii au revenit și s-au impus cu golurile lui Ndoye (min. 36) și Imeri (min. 56), ocupând primul loc în grupă, cel puțin până la deznodământul meciului dintre Franța și Italia.
(sursa: Mediafax)