Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul confirmă că a tras rachete din Golan spre Siria

Israelul confirmă că a tras rachete din Golan spre Siria

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat, duminică, că a ordonat tiruri de rachete împotriva poziţiilor armatei siriene după ce rachete siriene au vizat teritoriul israelian, informează France Presse.

"Nu vom tolera tiruri împotriva teritoriului nostru", a declarat Netanyahu într-un comunicat.

Într-un alt comunicat publicat simultan, armata israeliană a indicat că "face responsabil" regimul sirian pentru "orice acţiune împotriva Israelului".

Potrivit aceleiaşi surse, două rachete au fost trase spre Muntele Hermon, pe Platoul Golan, sâmbătă noapte, dintre care una a fost "localizată pe teritoriul israelian".

Ca răspuns, armata israeliană a atacat "două baterii de artilerie siriene, un număr de posturi de observaţie de pe Înălţimile Golan şi o baterie de apărare aeriană SA-2", adaugă comunicatul.

Anterior la Damasc, o sursă militară siriană, citată de agenţia de presă oficială Sana, a declarat că apărarea antiaeriană a armatei siriene a intrat în acţiune duminică în zori împotriva unor "rachete inamice" trase din Israel spre "poziţii" la sud-vest de Damasc.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat la rândul său că "depozite şi poziţii" unde sunt staţionate forţe siriene, forţe iraniene şi combatanţi ai mişcării libaneze Hezbollah, aliaţi ai Damascului, au fost luate ca ţintă în regiunea Kesswa. Situată la sud-vest de capitală, această zonă a fost vizată de mai multe ori în trecut.

De la începutul conflictului în Siria în 2011, Israelul a efectuat mai multe raiduri împotriva puterii lui Bashar al-Assad, dar şi a aliaţilor acestuia, Iranul şi Hezbollahul, marii săi inamici.

Ultimele lovituri aeriene în Siria imputate Israelului datează din 17 mai. Apărarea antiaeriană siriană a intrat atunci în acţiune pentru a intercepta "ţinte inamice" vizând sudul Siriei.

Israelul afirmă mereu că nu va lăsa Siria vecină să devină capul de pod al Teheranului.

Printre altele, în septembrie 2018, un avion militar al Rusiei, aliata Damascului, a fost doborât accidental de apărarea antiaeriană siriană, intrată în acţiune pentru a bloca tiruri israeliene.

Teritoriu strategic bogat mai ales în apă, Golanul a fost cucerit de Israel în 1967 în timpul războiului arabo-israelian şi anexat în 1981. Mai multe rezoluţii ale ONU atribuie platoului un statut de "teritoriu ocupat" ilegal.

AGERPRES

 

 

Subiecte în articol: Israel siria golan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri