Istoria post-decembristă a patrimoniului Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) este una complicată, care începe cu un mare tun imobiliar, iar ulterior este marcată de falimente şi ruină. Zeci de hoteluri, case de cultură şi baze sportive au fost distruse, fără ca aceia care şi le-au însuşit să răspundă în vreun fel. După ce zeci de ani justiţia nu a părut interesată să afle dedesubturile unuia dintre cele mai mari jafuri de după 1989, lucrurile încep să se schimbe şi tot mai multe decizii ale instanţelor încep să scoată adevărul la lumină.
Preluate de către CNSLR, după ce această confederaţie sindicală s-a autointitulat succesorul universal al Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), casele de cultură s-au transformat rapid în vaca de muls a noilor potentaţi. Cluburile, barurile, sălile de jocuri de noroc şi discotecile au luat în stăpânire aceste case unde ar fi trebuit să se desfăşoare cu totul alte activităţi. În timp ce banii intrau în buzunarele tot mai largi ale unor sindicalişti, investiţiile lipseau, astfel că multe dintre ele au ajuns o ruină. În încercarea de a da o tentă de legalitate preluării lor, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR) a încercat, de-a lungul timpului, să schimbe titularul din cărţile funciare, ştergând astfel orice referire la UGSR. În unele cazuri a reuşit, deşi nu deţine acte de proprietate, în altele nu. Recent, justiţia a dat peste mână reprezentanţilor ANCCSR care doreau să modifice numele proprietarului clădirii Casei de Cultură Alba Iulia din Cartea Funciară, reţinând că nu pot face dovada dreptului de proprietate.
„Continuatoarea în drepturi a UGSR”, respinsă de instanţă
Iniţial, Judecătoria Alba Iulia respingea în septembrie 2018, ca neîntemeiată, cererea ANCCSR de reexaminare a deciziei Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Alba Iulia prin care nu s-a permis modificarea numelui proprietarului în Cartea Funciară, astfel că UGSR rămânea deţinătorul de drept al clădirii şi terenului de sub ea. Ulterior, prin Decizia Civilă nr. 155/A/2020 emisă de Tribunalul Alba Iulia, s-a respins şi apelul formulat de ANCCSR. Ca în toate cazurile ajunse în instanţă privind preluarea patrimoniului UGSR după 1989, şi ANCCSR îşi motiva demersul prin faptul că este „continuatoarea în drepturi a UGSR”. Tribunalul Alba Iulia reţine însă faptul că CNSLR, condus la începutul anilor ’90 de Victor Ciorbea, nu a avut niciodată calitatea de succesor al UGSR şi nu a dobândit dreptul de proprietate asupra patrimoniului.
Urmare, petentei ( ANCCSR - n.red) nu avea cum să i se transfere nimic de la CNSLR Frăţia, din moment ce acesteia nu i s-a transferat nimic de la UGSR. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 8328/2009 pronunţată în Dosarul nr. 25273/3/2006 stabileşte în mod irevocabil fapul că Legea sindicatelor nr. 54/1991 în vigoare la data adoptării hotărârii nr. 159/1997 a Comitetului Director al CNSLR Frăţia nu a operat transferul de proprietate a patrimoniului UGSR către CNSLR şi astfel, în lipsa cadrului legal de transfer a dreptului de proprietate asupra bunurilor care au aparţinut UGSR către organizaţiile sindicale, CNSLR Frăţia nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu (Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia - n.red)
din Decizia Tribunalului Alba Iulia
ANCCSR pierde şi ultima cale de atac
La sfârșitul anului trecut, ANCCSR pierdea şi contestaţia împotriva respingerii apelului. Decizia, a cărei motivare încă nu a fost publicată, repune, practic, în matca firească lucrurile. Juridic, UGSR nu a fost desființată niciodată, iar justiţia a recunoscut Confederaţia Generală a Muncii - Uniunea Generală a Sindicatelor din România (CGM-UGSR) drept unicul continuator al ei.
Bani frumoşi câştigaţi la negru
Închirierea spaţiilor din această clădire a adus bani frumoşi, de-a lungul anilor, celor de la CNSLR Frăţia, filiala Alba. Ce destinaţie au avut însă aceşti bani nu este clar, pentru că ei nu se regăsesc pe nicăieri, ocolind cu grijă Fiscul. Conform legii, clădirile sindicatelor sunt scutite de plata impozitelor atât timp cât în ele se desfăşoară activităţi nonprofit. Dar cum aici spaţiile erau închiriate unor societăţi comerciale, ar fi trebuit plătit impozit pe banii obţinuţi din chirii. De-a lungul anilor asta a fost o practică generalizată din care sindicatele au scos bani frumoşi, în timp ce Fiscul închidea ochii.
Primăria Constanţa, mai tare ca legea
O altă situaţie care din păcate nu este singulară, se înregistrează la Constanţa unde Consiliul Local şi-a permis să emită o hotărâre pentru intabularea terenului de sub clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor din oraş pe numele său, deşi nu avea acest drept. Ulterior, după ce a rezolvat problema terenului, a dat în administrare clădirea Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură. Pentru aceste aranjamente primăria s-a folosit de un decret prezidenţial emis pe 17 aprilie 1976 în care se preciza că lucrările de construcţie a Casei de Cultură Constanţa se finanţau din surse proprii ale UGSR. Practic, pentru a folosi acest imobil, ANCCSR invocă acelaşi motiv precum cel folosit la Alba Iulia şi pe care instanţa l-a respins.
La Târgu Jiu, clădirea, vândută fără acte de proprietate
Un alt caz este cel al Casei de Cultură din Târgu Jiu, care se află într-un stadiu avansat de degradare după ce a fost administrată de Fundația Casa de Cultură a Sindicatelor, un pui al confederaţiei CNSLR Frăţia. Sub administrarea fundaţiei, clădirea a ajuns o ruină, iar cercetările penale declanşate în urmă cu mulţi ani pentru identificarea persoanelor care se fac vinovate de această situaţie nu au făcut încă lumină în acest caz clasic de distrugere a patrimoniului UGSR. Deşi nu avea niciun act de proprietate asupra clădirii, fundaţia vinde către primăria oraşului clădirea, în timp ce proprietarul ei de drept, CGM-UGSR, este ignorat cu desăvârşire. „Decizia Primăriei este cu atât mai surprinzătoare, cu cât eu l-am avertizat pe primar că va comite o ilegalitate, dacă va cumpăra clădirea, pentru că Fundația Casa de Cultură Sindicatelor nu are acte de proprietate pe clădire, atât terenul, cât şi clădirea aparţinând, de drept, CGM-UGSR, în calitate de continuator al UGSR, după cum a stabilit justiţia”, ne-a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele CGM-UGSR.
„Istoria ultimilor 32 de ani a Caselor de Cultură are în foarte multe cazuri conotaţii penale. În primul rând, spaţiile din ele au fost închiriate ani de zile. Majoritatea au găzduit baruri, jocuri de bingo, de noroc, cluburi, discoteci etc., dar veniturile nu au fost declarate la Fisc. Banii au fost gestionaţi de directorii şi de membrii Consiliilor de Administraţie în care erau reprezentanţi ai celor patru confederaţii sindicale, CNS Cartel ALFA, CNSLR Frăţia, CSDR şi BNS . Până la urmă, cineva trebuie să răspundă pentru banii încasaţi şi modul în care au fost cheltuiţi. Cineva trebuie să răspundă pentru casele de cultură distruse şi pentru cele vândute ilegal. CGM-UGSR este decis să facă lumină în cazul acestui jaf şi dorim să reunificăm patrimoniul UGSR, ăla care mai există, pentru că de el trebuie să beneficieze toţi.
Dragoş Frumosu, preşedintele CGM-UGSR
Voineasa şi Vidra, monumentele nepăsării
Voineasa şi Vidra sunt staţiunile unde dezastrul lăsat de administraţia sindicală este vizibil la tot pasul, iar despre acest subiect cotidianul Jurnalul a scris în repetate rânduri. În total, România a plătit pentru infrastructura turistică de la Voineasa și Vidra 83 de milioane de lei în anii ’70. Cele două staţiuni au fost ridicate cu scopul organizării Jocurilor Olimpice de Iarnă din anul 2000. După 1990, cea mai mare parte a staţiunilor este preluată de sindicate şi intră rapid în moarte clinică. La Voineasa, hotelul Lotru mai funcţionează doar la 10% din capacitate, şi asta numai vara, în timp ce la Vidra a fost distrus totul. La Voineasa stăpânul unei mari părţi a staţiunii este confederaţia Cartel ALFA, condusă de Bogdan Hossu. Chiar dacă staţiunea este în paragină, există totuşi nişte vile extrem de cochete, renovate cu mult bun gust. Sunt cu circuit închis, doar pentru mahării sindicali.
Perla Bărăganului nu mai străluceşte
Înainte de 1989, staţiunea Amara era vizitată anual de zeci de mii de sindicalişti care îşi petreceau concediile în această locaţie. Aici funcţiona şi un complex sanatorial, devenit după 1990 Complexul hotelier Lebăda. A intrat în „proprietatea” confederaţiei sindicale Cartel ALFA, iar de aici a început dezastrul. La complexul Lebăda existau 944 de locuri de cazare, dar în lipsa investiţiilor multe dintre ele s-au închis. Clienţii care mai trec pe aici sunt mai degrabă atraşi de preţurile mici ale biletelor de tratament acordate la preţ subvenţionat prin Casa de Pensii.
Într-o adresă din 2003 transmisă de preşedintele Cartel ALFA, Bogdan Hossu, către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, acesta scria că după 1990 nu a existat nicio hotărâre de dizolvare a UGSR, iar noile confederaţii sindicale au preluat spre administrare patrimoniul fostului UGSR, dar s-au comportat ca un adevărat proprietar.
În căutarea gloriei de altădată, cu investiţii mici
Hotelurile Dacia și Domogled din staţiunea Băile Herculane sunt un alt exemplu al dezastrului lăsat în urmă de managementul sindical. Aflate în administrarea CNSLR Frăția, hotelurile sunt departe de vremea lor de glorie, când mii de sindicaliştii le treceau pragurile. „Micul dejun… dezamăgitor, se folosesc de pandemia actuala pentru a te putea servi la masă, dar, doar cu ce vor ei. Mesele nu sunt dezinfectate după ce servești masa...”, scria pe booking unul din turiştii care au fost cazaţi la hotelul Domogled în vara anului trecut, în timp ce altul nota: „Nu este hotel de 3 stele clar, este de 2 nu sunt condiții pentru 3 stele”.