Blue Air a motivat această situaţie prin faptul că Ministerul Mediului, prin Agenţia Fondului de Mediu (AFM), a blocat conturile companiei, drept urmare nu a mai putut efecta zborurile programate. Blue Air avea o datorie de 28 milioane lei la AFM.
Problemele Blue Air nu au apărut de la o oră la alta, aşa cum s-a întâmplat cu anularea propriilor zboruri, ci acestea există de ceva vreme. La conducerea Blue Air s-au perindat trei directori în ultimul an. Oana Petrescu ocupa funcţia de CEO încă din primăvara anului 2019, dar de la 1 martie a renunţat la această funcţie, rămânând doar preşedinte al Consiliului de Administraţie pe o perioadă de şase luni. Pe scaunul de CEO a venit atunci Steven Greenway, cu o experienţă de peste 25 de ani în industria aviatică, în companii precum Swoop, WestJet, Scoot, SkyEurope, Virgin Blue, Virgin Atlantic sau Qantas, însă el a ales să plece după doar trei luni. Ultimul şi actualul CEO al companiei este Cristian Rada, de altfel şi acţionarul majoritar al companiei.
Pandemia a fost cea mai dificilă perioadă pentru industria aviatică şi, dacă celelalte companii încă îşi revin, Blue Air a mers numai în jos.
În 2020, compania a intrat în procedura de concordat preventiv, un mecanism de evitare a insolvenţei care constă într-o înţelegere între debitor şi creditori.
În acelaşi an, Blue Air a asolicitat guvernului accelerarea procesului pentru acordarea unui împrumut. Comisia Europeană a aprobat o garanţie românească pentru împrumuturi în valoare de 62 milioane euro pentru Blue Air, bani acordaţi de EximBank – instituţie de credit controlată de Ministerul Finanţelor.
Anul trecut, mulţi dintre pasagerii Blue Air s-au plâns de faptul că operatorul le-a tot anulat zborurile, iar sumele aferente biletelor de avion nu au fost restituite. Situaţia a continuat şi anul acesta, iar compania a motivat această situaţie prin faptul că cererea este mai mică decât aşteptările sale, deci orarul de zbor a trebuit recalibrat.
Ca urmare a sesizărilor primite de la pasageri, în luna iulie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat compania cu 2 mil. euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri acestora corespunzându-le aproape 180.000 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare totală de peste 66 de milioane de lei, bani care nu s-au întors în totalitate la pasageri. Cu toate că Blue Air nu a fost singura companie care a anulat zboruri, a fost totuşi singura sancţionată. Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, a declarat la acea vreme că Wizz Air şi Ryanair nu au sedii şi puncte de lucru în România, astfel că nu pot fi sancţionaţi.
Anunţul Blue Air din 6 septembrie reprezintă un adevărat şoc în piaţă, în condiţiile în care în 2020 operatorul se gândea la Bursa din România şi mai apoi la Bursa din Londra. Dacă ar fi fost listată, un astfel de şoc era greu de surmontat. Şi în condiţiile date, brandul românesc pierde încrederea consumatorilor, iar competitorii se grăbesc să înhaţe segmente de piaţă lăsate deocamdată libere de Blue Air. ZF a încercat ieri să discute cu Gheorghe Răcaru, omul de care se leagă cea mai bună perioadă din activitatea Blue Air, dar şi cu Oana Petrescu, CEO venit cu mandat să ajute la reorganizarea companiei, dar cei doi manageri nu au putut fi contactaţi.
(sursa: Mediafax)