Jurnalul.ro Timp liber Istoria Zilei Internaționale a Femeii în România și în lume

Istoria Zilei Internaționale a Femeii în România și în lume

de Redacția Jurnalul    |   

Pe 8 martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Femeii. Prima zi a fost marcată în 19 martie 1911 în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Istoria ei pornește, însă, din 1848.

Data a fost aleasă de femeile germane pentru că, la aceeaşi dată în 1848, regele Prusiei a trebuit să facă faţă unei revolte armate şi a promis că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.

Însă Ziua Internaţională a Femeii a fost recunoscută oficial mult mai tîrziu, în 1975, de către Naţiunile Unite şi a fost adoptată, începând cu această dată, de multe dintre guvernele ţărilor care până atunci nici nu aflaseră de existenţa ei.

În România în ziua de 8 Martie se sărbătoreşte Femeia. Până în decembrie ’89 se vorbea de ziua mamei, dar după revoluţia din 1989 ziua mamei a fost înlocuită cu Ziua femeii.

În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria, se păstrează şi obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când, de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor.

În România, Ziua Mamei a fost în schimb declarată sărbătoare publică în 2010 şi este sărbătorită în prima duminică a lunii mai.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri