De când a devenit tată, Raul Gheba a început să aibă în momentele sale de stand-up și glume inspirate din viața de părinte. Tot din asta s-a inspirat şi pentru momentul cu care s-a prezentat în faţa juraţilor iUmor: „Am citit un studiu care spunea că România este una dintre puținele țări în care femeile sunt plătite la fel ca bărbații. (…). În țara noastră, femeile sunt mult, mult, mult mai harnice decât bărbații! Du-te în orice supermarket, unde lucrează femeia?!? O vezi la rafturi, pune tot felul de conserve, o vezi la casă – scanează 14.000 de cutii în fiecare minut. Unde lucrează bărbatul? Doamne ferește să nimerești un bărbat la casă! Ați văzut cum e? Zici că n-a văzut în viața lui produse, nu știe unde-i codul de bare“, a spus comediantul, stârnind hohote de râs.
Comediantul a fost și autoironic, dar a făcut și o glumă acidă la adresa unuia dintre jurații show-ului de umor. „De ce credeți că sunt atât de mulți bărbați în stand-up?! Pentru că e puțin de muncă! Până și la masa asta (n.r.: a juraților iUmor), uite, o avem pe Delia, care a scos 14 miliarde de piese în ultimii 10 ani și Cheloo, care n-a mai scos album de pe vremea lui Băsescu. E clar cine muncește mai mult aici“, a afirmat zâmbind Raul Gheba, iar reacțiile exigentului jurat le puteți vedea diseară, începând cu ora 20:00, pe Antena 1.
La final, actorul a fost răsplătit cu ropote de aplauze, iar Cheloo a fost surprins când a aflat că, de fapt, acesta nu este concurent în sezonul 14 iUmor. „Raul Gheba este unul dintre prietenii noștri care face de mult timp stand-up, e foarte bun! Numărul a fost atât de bun, încât Cheloo n-a știut că e invitat special“, a declarat Cătălin Bordea, iar Nelu Cortea l-a completat: „Voia să-i dea like“. „Eu aveam foarte multe întrebări pentru el. Voiam să port o discuție, mă organizasem, aveam foaia plină cu întrebări. Frate, respect! E cel mai frumos număr de stand-up pe care l-am auzit în acest sezon!”, a mărturisit Cheloo.
Provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte“ a fost acceptată de Remus Iosub, câștigătorul sezonului trecut al show-ului de umor. Ce artist de muzică de petrecere a impersonat Ramore, așa cum îi spun prietenii, cum i s-a schimbat viața de când și-a adjudecat premiul de 20.000 de euro și cine sunt concurenții care au obținut toate like-urile juraților, telespectatorii pot descoperi, azi, de la 20:00, pe Antena 1.