Jurnalul.ro Ştiri Locale Jaf la o bancă din Capitală, luni dimineața. Un bancomat a fost aruncat în aer

Jaf la o bancă din Capitală, luni dimineața. Un bancomat a fost aruncat în aer

Jaf la o bancă din Capitală. În această dimineaţă, un bancomat a fost aruncat în aer la o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady. Poliţiştii investighează zona şi urmează să analizeze imaginile de pe camerele de supraveghere.

Poliţiştii Secţiei 13 au fost sesizaţi, în această dimineaţă, că dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus. S-a demarat ancheta şi urmează a se stabili, împreună cu reprezentanţii băncii care este prejudiciul, potrivit Observator.

”În această dimineaţă, în jurul orei 04.20, prin apel 112, Sectia 13 Poliţie a fost sesizată despre faptul ca dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus”, a transmis, luni dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au luat primele măsuri, au asigurat zona, fiind declanşată şi cercetarea locului. 

Urmează ca, împreună cu reprezentanţii unităţii bancare, să fie stabilit prejudiciul.

”Sunt efectuate Investigaţii şi urmează a fi analizate imaginile  surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt calificat”, au mai transmis poliţiştii.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri