Poliţiştii efectuează cercetări după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, a avut loc un jaf la o casă de schimb valutar din incinta unui complex comercial din municipiul Constanţa, hoţii tăind, se pare, cu ajutorul unui flex, un seif, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).
"Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, coordonaţi de conducerea IPJ Constanţa, efectuează, la acest moment, cercetări la faţa locului cu privire la furtul unei sume de bani dintr-un schimb valutar din incinta unui complex comercial din municipiul Constanţa. Din primele verificări a reieşit faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta casei de schimb valutar prin efracţie, în cursul nopţii, şi ar fi tăiat, cu ajutorul unui polizor unghiular, un seif, de unde ar fi sustras o sumă de bani", a transmis IPJ Constanţa.
Jaful ar fi fost comis în jurul orei 4,00, iar hoţii ar fi pătruns prin acoperiş în interiorul complexului comercial.
Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit, conform anchetatorilor.