Jurnalul.ro Ştiri Externe Japonia își redeschide după șapte luni ambasada din Kiev

Japonia își redeschide după șapte luni ambasada din Kiev

Japonia își redeschide ambasada de la Kiev după șapte luni de pauză. Activitatea instituției a fost suspendată în urma invaziei rusești, iar personalul diplomatic s-a mutat în orașul Liov.

Japonia își va redeschide miercuri ambasada din capitala Ucrainei, Kiev, după o închidere de șapte luni din cauza invaziei Rusiei.

„După o analiză atentă, am decis să redeschidem ambasada Japoniei la Kiev, luând în același timp în considerare suficiente măsuri de siguranță", a declarat, potrivit CNN, secretarul-șef al cabinetului Hirokazu Matsuno în cadrul unei conferințe de presă.

Japonia și-a închis temporar ambasada de la Kiev la începutul lunii martie, transferând membrii personalului și operațiunile la un birou din orașul Liov din vestul țării. Personalul ambasadei a părăsit Ucraina mai târziu în aceeași lună, pe măsură ce invazia Rusiei în Ucraina s-a intensificat.

Decizia Japoniei vine în contextul în care și alte națiuni își reiau operațiunile diplomatice în Ucraina.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ambasada japoniei
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri