Peste 2800 de vizitatori, printre care numeroase personalități marcante, s-au delectat cu vinuri din colecțiile exclusiviste, semnate Jidvei: Owner’s Choice Maria Fetească Albă, Mysterium Roze și Pinot Noir Roșu 2019 - medaliat cu aur la concursul Femmes et Vins du Monde, Monaco 2023.
Expoziția-retrospectivă reunește o colecție impresionantă, de peste 400 de exponate, cărora li se adaugă însuși spațiul în care au fost concepute multe dintre operele expuse: atelierul marelui sculptor.
„Prezența vinurilor Jidvei la evenimentul de deschidere a retrospectivei Brâncuși, în anul în care Jidvei aniversează 75 de ani de existență pe piața românească, a fost o reverență în fața măreției unui artist de geniu care a depășit bariere culturale și granițe geografice. Mândria de a fi român și bucuria de a putea, prin munca noastră și a generațiilor dinaintea noastră, să aducem un omagiu sincer, sunt greu de pus în cuvinte. Cred că trecutul există numai în măsura în care îl onorăm, iar viitorul este al nostru numai în măsura în care continuăm să ne susținem valorile către performanță.” – Ana Necșulescu, Director de Comunicare Jidvei
“Sculpturile mele nu sunt făcute pentru a inspira respect. Sunt făcute să fie iubite, să te joci cu ele.”- spunea Brâncuși. Traseul expoziției este gândit în jurul principalelor serii de lucrări, sursele de inspirație ale artistului și evidențiază cele mai importante provocări ale sculpturii moderne: ambiguitatea formei, portretul, relația cu spațiul, rolul bazelor, efectele mișcării și ale luminii, reprezentarea animalelor și relația cu monumentalitatea. Expoziția înfățișează un artist plin de viață, un om al timpurilor sale, ale cărui creații trebuie revizitate continuu.
„A fi prezent la un eveniment cultural de o asemenea amploare internațională, care a adus în atenția a peste 2800 de participanți vinul din țara natală a Maestrului, reprezintă o premieră remarcabilă pentru România. Această prezență ilustrează, de asemenea, angajamentul companiei Jidvei de a-i face pe consumatorii săi mândri de brandurile lor și de a-i conecta mai profund cu tradiția și excelența românească. Este o imensă onoare să reprezinți în fața lumii întregi țara care i l-a dat pe Brâncuși și o bucurie să fii alături de românii din diasporă, prezenți la acest eveniment și cărora Jidvei a putut să le ofere un strop din gustul de acasă.” - subliniază Alexandra Tînjală, partener de Comunicare & PR Jidvei.
Vernisajul a reunit personalități din întreaga lume, printre care: Laurent le Bon - președintele Centrului Pompidou, Xavier Rey - directorul Muzeului Național de Artă Modernă, Laurent Fabius – fost Prim-ministru al Franței, Raluca Turcan – Ministrul Culturii din România, Ioana Bivolaru – Ambasadoarea României în Franța, Luca Niculescu - Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cântăreața și compozitoarea Patti Smith, istoricul român de artă Doina Lemny, regizorii Corneliu Porumboiu și Radu Jude, numeroși ambasadori, jurnaliști și persoane publice.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment muzical excepțional, susținut de Cristian Macelaru împreună cu violoncelistul francez Gautier Capuçon. Fragmentul muzical ales, Gymnopédies de Erik Satie, piesa favorită a maestrului, a răsunat din nou în atelierul acestuia.
Desfășurată sub înaltul patronaj al președintelui Emmanuel Macron și organizată cu sprijinul instituțional al Ambasadei României în Franța și a Institutului Cultural Român din Paris, expoziția va fi deschisă publicului până pe 1 iulie 2024.
Vinurile Jidvei au fost distinse cu peste 1.000 de medalii la cele mai prestigioase concursuri internaționale, iar anul acesta Jidvei a fost desemnat în Top 100 cei mai buni producători de vinuri și distilate premium din lume, de către Luxury Lifestyle Awards.
Jidvei, cel mai mare producător de vinuri cu Denumire de Origine Controlată din România (D.O.C. Jidvei). Grupul Jidvei deține cea mai mare plantație viticolă din Europa cu proprietar unic, 2.500 hectare situate chiar în inima Transilvaniei și patru crame, aflate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu, precum și unul dintre cele mai diversificate portofolii de produse de pe piața națională a vinului, variind de la vinuri liniștite la vinuri spumante, vinars și must.
Simbolul vinurilor Jidvei este Castelul Bethlen-Haller, un loc plin de farmec, unde se desfășoară activități de oenoturism pentru a face cunoscută povestea Țării Vinului, ținut al podgoriilor nesfârșite de viță-de-vie, al cetăților de basm și al bisericilor fortificate săsești.
Foto 1: Florin Negruțiu, Sonia Argint, Amalia Enache, Expoziție Retrospectivă Brâncuși - Centrul Pompidou
Foto 2: Foto credits: Mugur Cristescu | Jidvei
Foto 3: Ana Necșulescu, Florin Negruțiu, Alexandra Tinjală, Expoziție Retrospectivă Brâncuși - Centrul Pompidou
Foto 4: Sonia Argint, Alexandra Tinjala, Expoziție Retrospectivă Brâncuși - Centrul Pompidou
Foto 5: Ana Necsulescu, Roxana Bădescu, Expoziție Retrospectivă Brâncuși - Centrul Pompidou
Foto credits: Mugur Cristescu | Jidvei