Comentariile președintelui american vin chiar în momentul în care cele două țări încearcă să reducă rivalitatea, respectiv la o zi după ce secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit cu Xi pentru a reducere tensiunile dintre cele două țări.
"Motivul pentru care Xi Jinping s-a supărat foarte tare în ceea ce privește momentul în care am doborât acel balon cu două vagoane cu cutii pline de echipament de spionaj a fost că nu știa că se afla acolo", a declarat Biden la o strângere de fonduri în California, marți, relatează The Guardian.
"Asta este o mare rușine pentru dictatori. Când nu știu ce s-a întâmplat”, a adăugat Biden.
Un presupus balon spion chinezesc a survolat spațiul aerian al SUA în februarie. Acest incident și schimburile de vizite ale oficialilor americani și taiwanezi au amplificat recent tensiunile dintre SUA și China.
În martie, Xi a obținut un al treilea mandat de președinte, ceea ce reprezintă un precedent, devenind astfel cel mai puternic lider al Chinei de la Mao Zedong încoace.
Economia Chinei s-a poticnit în luna mai, producția industrială și creșterea vânzărilor cu amănuntul nerespectând previziunile, ceea ce a sporit așteptările că Beijingul va trebui să facă mai mult pentru a susține o redresare șubredă după pandemie.
Banca Mondială a prognozat la începutul acestei luni o creștere economică a SUA pentru 2023 de 1,1%, mai mult decât dublu față de prognoza de 0,5% din ianuarie, în timp ce creșterea economică a Chinei ar trebui să urce la 5,6%, față de o prognoză de 4,3% în ianuarie.
Blinken și Xi au convenit, în cadrul întâlnirii lor de luni, să stabilizeze rivalitatea dintre Washington și Beijing pentru ca aceasta să nu derapeze spre conflict, dar nu au reușit să producă niciun progres în timpul unei vizite rare în China a secretarului de stat.
Ei au convenit să continue angajamentul diplomatic cu mai multe vizite ale oficialilor americani în următoarele săptămâni și luni. Biden a declarat mai târziu, marți, că emisarul american pentru climă, John Kerry, ar putea merge în curând în China.
Biden spunea, luni că, în opinia sa, relațiile dintre cele două țări se află pe calea cea bună și a indicat că s-au făcut progrese în timpul călătoriei lui Blinken.
La sfârșitul acestei săptămâni, Biden se va întâlni cu premierul indian Narendra Modi și se așteaptă ca China să fie un subiect de discuție între cei doi lideri.
(sursa: Mediafax)