Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden va merge în Marea Britanie, în Finlanda şi la summitul NATO

Joe Biden va merge în Marea Britanie, în Finlanda şi la summitul NATO

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va efectua vizite în Marea Britanie şi în Finlanda şi va participa la summitul NATO din Lituania, în cadrul acţiunilor de consolidare a parteneriatelor cu aliaţii europeni, anunţă Casa Albă.

"Preşedintele Biden are programate deplasări în Marea Britanie, Lituania şi Finlanda în perioada 9-13 iulie. Preşedintele Biden se va deplasa iniţial la Londra, în Marea Britanie, pentru discuţii cu regele Charles al III-lea şi cu premierul Rishi Sunak, în sensul avansării relaţiei strânse dintre naţiunile noastre", anunţă Preşedinţia SUA, într-un comunicat vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

"Preşedintele SUA se va deplasa la Vilnius, în Lituania, pe 11 şi 12 iulie, pentru a participa la cel de-al 74-lea summit al NATO. Pe 13 iulie, preşedintele Biden va efectua o vizită la Helsinki, în Finlanda, pentru un summit al SUA cu ţările nordice", precizează Casa Albă.

Turneul preşedintelui Biden în Europa are rolul de consolidare a parteneriatelor bilaterale şi multilaterale şi se înscrie în eforturile de stabilire a noilor acţiuni pentru contracararea invaziei militare ruse în Ucraina.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: summit nato Joe Biden
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri