Jurnalul.ro Timp liber Monden Joe Jonas s-a căsătorit cu Sophie Turner, Sansa din serialul ''Game of Thrones''

Joe Jonas s-a căsătorit cu Sophie Turner, Sansa din serialul ''Game of Thrones''

Cântăreţul american Joe Jonas s-a căsătorit cu actriţa engleză Sophie Turner, interpreta personajului Sansa Stark din serialul TV "Game of Thrones", în cadrul unei ceremonii surpriză ce a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, informează Reuters.

Mai multe fotografii publicate pe reţelele de socializare îi prezintă pe cei doi artişti în timp ce se căsătoreau în Las Vegas, în faţa unui imitator al cântăreţului Elvis Presley.

Căsătoria a avut loc la doar câteva ore după ce Joe Jonas, membru al grupului Jonas Brothers, a susţinut un recital alături de fraţii lui la gala Billboard Music Awards, organizată în Las Vegas.

Un agent de presă al actriţei Sophie Turner a confirmat pentru Reuters, prin intermediul unui e-mail, căsătoria dintre artista britanică şi cântăreţul american, care erau logodiţi din 2017.

DJ-ul american Diplo a distribuit mai multe înregistrări video pe contul său de Instagram care îi prezintă pe tinerii căsătoriţi. Prima dintre ele o arată pe Sophie Turner, îmbrăcată în alb, sosind alături de Joe Jonas în clădirea în care a avut loc căsătoria.

O altă înregistrare îl prezintă pe Joe Jonas, în vârstă de 29 de ani, stând lângă altar, în faţa căruia se afla imitatorul lui Elvis Presley, îmbrăcat într-un costum roşu.

Mireasa, în vârstă de 23 de ani, apare în altă înregistrare, ce o prezintă în timp ce mergea spre altar, purtând un voal şi ţinând în mâini un buchet de flori, pe acordurile piesei "Speechless", interpretată de duoul country San + Shay.

Un alt clip îi arată pe cei doi tineri în timp ce îşi rosteau jurămintele de credinţă în faţa altarului.

Mai multe site-uri specializate în entertainment au raportat anterior că Sophie Turner şi Joe Jonas urmau să se căsătorească în Franţa în vara acestui an.

Într-un interviu acordat revistei Harper's Bazaar şi publicat în luna martie, Sophie Turner dezvăluia că ea şi partenerul ei de viaţă doresc ca nunta lor să fie "un eveniment cât mai discret posibil, cât mai intim".

Căsătoria lor a avut loc la doar cinci luni după unul dintre fraţii cântăreţului Joe Jonas, Nick Jonas, s-a căsătorit cu modelul şi actriţa Priyanka Chopra, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în India.

AGERPRES

Subiecte în articol: joe jonas sophie turner
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri