Jurnalul.ro Timp liber Monden Johnny Depp este devastat din cauza acuzațiilor de violență conjugală

Johnny Depp este devastat din cauza acuzațiilor de violență conjugală

Actorul american Johnny Depp spune că în urma acuzațiilor de violență formulate de fosta sa soție, Amber Heard, cariera sa este grav afectată, scrie AFP.

"Când aceste acuzaţii au făcut repede înconjurul lumii, arătând oamenilor că sunt un pericol, un beţiv, dependent de cocaină, un bărbat care la 50 de ani bate femeile, eşti terminat. Eram terminat", a spus acesta.

Mediatizarea acestora au afectat serios cariera actorului. 
"Nu a trecut mult timp şi Disney a decis să mă retragă din franciza Piraţii din Caraibe", a explicat acesta. Cele cinci filme ale seriei au avut încasări de peste 4,5 miliarde de dolari la box-office-ul mondial.

El a încercat să convingă  jurații că Amber Heard începea certurile și violențele conjugale.

"Doamna Heard, în frustrarea şi furia sa, mă lovea. Putea începe cu o palmă, sau un brânci. Mi-a aruncat cu telecomanda televizorului în cap şi cu un pahar de vin în faţă. Avea nevoie de conflicte şi de violenţă. Nu puteam să-mi văd copiii, să petrec timp cu ei, pentru că dorea să mă aibă tot timpul alături de ea pentru propriile nevoi", a spus actorul în vârstă de 58 de ani.

Cei doi se acuză rerciproc în cadrul procesului care se desfășoară la Washington. În 2018 actrița în vârstă de 35 de ani a publicat un articol în Washington Post, încare dezvăluia violența din căsnicia sa.

Johnny Depp îi cere despăgubiri de 50 de milioane de dolari pentru defăimare. 

El a mai povestit că a avut o rană provocată de fost soție, în martie  2015, în timpul filmărilor la un lung metraj din seria Piraţii din Caraibe.
"S-a apropiat de mine, a luat sticla de vodcă de pe masă şi a aruncat-o spre mine", a povestit actorul, care a explicat că a barat lovitura cu mâna, ceea ce i-a provocat rupere unui deget. Acesta a prezentat juraților și fotografii în care era întins pe o brancardă la spitalul din Australia, unde aveau loc filmările. Atunci el a mințit și a spus că și-a prins degetul în ușă. 

A fost întrebat de ce a rămas lângă ea, Depp a explicat că Amber l-a ameninţat că se sinucide dacă o părăseşte. 
 

Subiecte în articol: Johnny Depp
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri