Jurnalul.ro Timp liber Media Joi și vineri, la Observator 19:00, Alessandra Stoicescu vorbește cu economistul Nouriel Roubini despre viitorul economic al României

Joi și vineri, la Observator 19:00, Alessandra Stoicescu vorbește cu economistul Nouriel Roubini despre viitorul economic al României

Observatorul orei 19:00 de la Antena 1 duce economia României la doctor. Nouriel Roubini, economistul american care a prevăzut Marea Criză din 2008 răspunde întrebărilor adresate de Alessandra Stoicescu și  analizează contextul economic al ţării noastre. Cresc sau nu taxele, ce se va întâmpla după alegeri sau ce carte ar trebui să joace România pe plan internaţional, sunt chestiuni pe care acesta le va dezbate într-un interviu difuzat de Observator 19:00 în cadrul edițiilor de joi și vineri. „Ţelul meu și al echipei Observator este să aducem  în faţa publicului din România personalități de top la nivel mondial. Nouriel Roubini este cel mai apreciat economist al lumii și soluţiile lui pentru România sunt extrem de valoroase. Liderii lumii apelează la el în rezolvarea crizelor globale. Acum îi aflați viziunea despre noi”, declară Alessandra Stoicescu.

Din 1998 până în 2000, Roubini a fost economist principal pentru afaceri internaționale la White House Council of Economic Advisors și apoi consilier senior la subsecretarul pentru afaceri internaționale Departamentul Trezorerie ale S.U.A.  În prezent, Roubini este CEO al Roubini Macro Associates, LLC, o firmă globală de consultanță macro- economică din New York, precum și co-fondator al Rosa & Roubini Associates, cu sediul în Londra. Este de asemenea  profesor universitar al Școlii de Afaceri Stern din cadrul Universității din New York.

 

Subiecte în articol: Nouriel Roubini
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri