RN a obținut 31,37% la alegerile europarlamentare din 6-9 iunie, cel mai mare scor din Franța și mai mult decât dublu față de coaliția Nevoia de Europa, a președintelui Emmanuel Macron. În 98% din departamentele țării, extrema dreaptă a ieșit pe primul loc. Chiar după închiderea urnelor, președintele a anunțat convocarea alegerilor anticipate în Hexagon, acestea urmând să se desfășoare în două tururi, pe 30 iunie și 7 iulie.
„Dacă oamenii se tem (că guvernul ar putea fi condus de Bardella), ei bine, ar trebui să tresară acum”, a spus președintele.
Sărac și nu prea
În acest moment, publicul francez vede în Jordan Bardella un tânăr „ultraprezentabil, care vorbește bine”, iar tinerele îl consideră chiar „superb”. Povestea sa oficială este emoționantă: copilul Bardella a crescut de o mamă singură, într-o suburbie pariziană înecată în droguri, lovită de sărăcie, criminalitate și imigrație necontrolată. De aici și explicația săriturii făcute de tânăr direct în slujba poporului: „Sunt în politică din cauza a tot ceea ce am trăit acolo. Pentru a opri ca aceasta să ajungă norma în întreaga Franță. Pentru că ceea ce se întâmplă acolo nu este normal”, a spus Jordan Bardella.
Jurnaliștii de la Le Monde s-au dus în Saint-Denis, orășelul copilăriei lui Bardella, și au constatat că prietenii rămași acolo nu își aminteau de vreun militant de dreapta. Ei au povestit despre un fan al jocurilor video și un copil de treabă, care la 16 ani dădea lecții de alfabetizare imigranților.
Adevărul este mai nuanțat și în privința familiei. Mama sa l-a crescut singură, însă tatăl avea o situație materială bună, deținând o afacere în distribuția de băuturi. Urmarea: fiul său nu a mers la cea mai apropiată școală de stat, ci la una catolică, populară în rândul clasei de mijloc.
„Teoria mea este că a privit lumea politică și a văzut locul în care avea cele mai bune șanse să urce pe scară”, le-a declarat jurnaliștilor francezi chiar unul dintre profesorii liceului urmat de Bardella.
La vârful partidului, cu iubita de mână
Steaua politicii franceze a intrat în politică la 17 ani, iar ascensiunea a fost fulgerătoare. Eșalonul superior al partidului de extremă dreapta Adunarea Națională funcționează pe baza relațiilor personale și loialităților de clan, iar Bardella a devenit iubitul fiicei unui lider al RN - Frederick Chatillon, consilierul pe comunicare al Marinei Le Pen. La câteva zile după ce a fost prezentat acesteia, Bardella a fost numit purtător de cuvânt al partidului. Aceasta se întâmpla în 2017. După doi ani, tânărul deschidea lista partidului la alegerile europarlamentare. Iar în 2022, Le Pen îl făcea președintele Adunării Naționale.
BBC îl citează pe Pascal Humeau, un consilier media care a lucrat cu Jordan Bardella timp de patru ani. Acesta spune că Marine Le Pen a observat pe loc potențialul politic al tânărului, cu povestea sa perfectă din banlieue, și l-a numit „puiul meu de leu”.
Humeau nu îl cruță deloc pe Bardella: „Era o coajă goală. În ceea ce privește conținutul, nu era mare lucru acolo. Nu a citit prea mult, nu era curios. El doar a absorbit elementele de limbaj oferite de Marine”, a declarat el pentru BBC. Jurnaliștii britanici atrag, însă, atenția că mărturiile lui Humeau vin după ce acesta s-a despărțit de Bardella în urma unei dispute legate de bani.
Fostul colaborator al lui Bardella a mai spus că a lucrat luni de zile cu acesta pentru a-l învăța să zâmbească.
„Oportunist cronic”
Nici biograful Pierre-Stephane Fort nu îl cruță pe tânărul președinte al Adunării Naționale: „Este un cameleon. Se adaptează perfect mediului înconjurător. Este un oportunist cronic. Pentru el, nu există ideologie, ci doar strategie pură. Simte unde bate vântul și intră acolo devreme”.
Analizând la rândul lor, jurnaliștii BBC spun că este imposibilă identificarea lui Bardella cu oricare dintre curentele din interiorul RN. În diferite momente, el a fost cu „aripa socială” a partidului, preocupată de cei săraci și de construirea de locuințe pentru aceștia, pentru ca apoi să treacă în „aripa identității” - care pune accent pe rasă și păstrarea culturii franceze.
Singura regulă a lui Bardella este să meargă acolo unde merge și Marine Le Pen. La fel ca și ea, Bardella el are un punct de vedere general construit în jurul unui răspuns dur la criminalitate și migrație, vorbind despre Franța „cufundată în emigranți”.
„Puiul de leu” este un atu imens al lui Marine Le Pen, care a ajutat partidul să se extindă dincolo de categoriile sociale tradiționale care îl votau. Bardella a atras tinerii de pe TikTok, acolo unde postează des video-selfieuri și are 1,3 milioane de urmăritori. El are un rating bun și în rândul pensionarilor, a absolvenților de cursuri superioare și a electoratului din orașe - categorii care în trecut nu puneau ștampila pe RE.
„A trebuit să umanizez cyborgul. Treaba mea a fost să îi fac pe oamenii care altfel l-ar fi urât să spună «Ah! Pentru un fascist e drăguț»”
Pascal Humeau, fost consilier media al lui Jordan Bardella