Jurnalul.ro Ştiri Externe Juan Carlos pleacă în exil, ca să salveze monarhia

Juan Carlos pleacă în exil, ca să salveze monarhia

de Şerban Mihăilă    |   

Presat din ce în ce mai mult în ultimele săptămâni de ancheta procurorilor spanioli și elvețieni asupra suspiciunilor de corupție în legătură cu atribuirea unui contract de construcții feroviare în Arabia Saudită, Juan Carlos, fostul rege al Spaniei, a anunțat, luni seară, decizia sa de a pleca în exil. El pare să fi recurs la acest gest pentru a-i permite fiului său, regele Felipe al VI-lea, în favoarea căruia a abdicat în 2014, să își păstreze tronul fără a prejudicia monarhia.

 

La începutul lunii iunie, Curtea Supremă de Justiţie de la Madrid a anunţat demararea unei investigaţii pentru a stabili dacă fostul monarh spaniol, astăzi în vârstă de 82 de ani, a avut vreo responsabilitate de natură penală într-un presupus dosar de corupţie privind atribuirea unui contract pentru construirea unei linii feroviare de mare viteză în Arabia Saudită. Justiţia spaniolă și elvețiană anchetează în momentul de față suspiciunile care planează asupra unei sume de circa o sută de milioane de dolari, ce ar fi fost vărsată în secret de către Arabia Saudită într-un cont al regelui Juan Carlos din Elveţia. El este bănuit că a transferat apoi „fonduri oculte”, într-un cont din Bahamas al fostei sale amante, nemţoaica Corinna Larsen. Ancheta asupra fostului rege derivă dintr-o altă investigație, condusă de procurorul anticorupţie al Spaniei, cu privire la cea de-a doua fază a construcţiei liniei de cale ferată de mare viteză între Medina şi Mecca, în Arabia Saudită, atribuită unui grup de companii spaniole, în 2011. Curtea Supremă urmează să stabilească acum dacă fostul suveran poate fi inclus în această investigație, în condițiile în care el a fost protejat de imunitate până în iunie 2014, când a abdicat în favoarea fiului său, Felipe. „Această anchetă se axează tocmai pe stabilirea sau eliminarea relevanţei penale a faptelor întâmplate după luna iunie 2014, când regele emerit nu mai era protejat de imunitate”, preciza, la vremea respectivă, Curtea Supremă.

 

Acuzații incendiare

 

Publicaţia online „El Espanol”, citată de AFP, a publicat elemente din declaraţia acordată Parchetului din Geneva de către avocatul elveţian Dante Canonica, care a spus că a fost însărcinat să „creeze o structură” pentru a ascunde fondurile vărsate lui Juan Carlos. În iulie 2018, presa spaniolă publicase înregistrări în care fosta amantă, cunoscută şi sub numele de Corinna zu Sayn-Wittgenstein, afirma că Juan Carlos a încasat un comision pentru ca unor societăţi spaniole să li se atribuie contractul pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina, în anul 2011. Acum, conform ziarului „El Pais”, Corinna Larsen a susținut în fața Parchetului din Geneva că fostul suveran i-a transferat aproape 65 de milioane de euro „nu pentru a se debarasa de bani”, ci „din gratitudine şi dragoste”.

 

Atac la monarhie

 

În ultimele săptămâni, scandalul a atins cote atât de mari în Spania, încât guvernul de la Madrid s-a văzut nevoit să excludă explicit organizarea unui referendum privind monarhia, cerută de separatiștii basci, care ar presupune o reformă constituțională. Executivul a garantat că „şefia statului nu este în discuţie”, deoarece se înscrie în „cadrul constituţional” al Spaniei, conform EFE. De altfel, primele reacţii după plecarea în exil a lui Juan Carlos arată că societatea spaniolă este divizată, numeroși spanioli fiind de părere că fostul monarh ar fi trebuit să rămână în ţară şi să aştepte judecata, scrie Reuters. Avocatul fostului rege a afirmat însă că acesta „va rămâne la dispoziția procuraturii”, chiar dacă se află în autoexil. De altfel, în timp ce procurorii spanioli și elvețieni verifică conturi din paradisuri fiscale și caută eventuale mite, Juan Carlos nu este anchetat în mod oficial nici în Spania, nici în Elveția, astfel încât, din punct de vedere tehnic, el nu poate fi considerat un fugar. Fostul suveran se află în Republica Dominicană, scriau, ieri, ziarele „La Vanguardia” şi „ABC”, preluate de Reuters.

 

Ghidat de convingerea de a face ce este mai bun pentru a fi în slujba spaniolilor, a instituţiilor şi a ta, în calitatea de rege, te informez despre decizia mea, la care am reflectat mult, de a mă exila, în această perioadă, în afara Spaniei”,

Scrisoarea lui Juan Carlos către regele Felipe

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri