Evenimentul tragic a fost descoperit după ce colegii judecătoarei au devenit îngrijorați de absența acesteia de la serviciu și de faptul că nu mai răspundea la apeluri.
Judecătoarea Stefana Andrada Pavel, de la Judecatoria Gherla, ar fi avut ședință de judecată, dar a lipsit nejustificat. Atât grefiera, cât și colegii care o știau au încercat să o contacteze, însă totul a fost în zadar.
Alarmați de această situație, au sunat imediat la 112.
La scurt timp după apel, echipajele de salvare au sosit la locuința judecătoarei, unde au descoperit-o pe aceasta fără viață.
„La data de 13 septembrie a.c., in jurul orei 12.15, Politia municipiului Gherla a fost sesizata despre faptul ca o femeie de 32 ani, nu mai raspunde la telefon. S-a patruns in locuinta cu sprijinul ISU Cluj, unde femeia a fost gasita decedata in locuinta. Se efectueaza cercetari in vederea stabilirii cauzei decesului”, a declarat IPJ Cluj.
Andrada Ştefana Pavel a fost numită în 2021 judecătoare la Gherla și era foarte apreciată pentru munca ei. Se pare că aceasta suferea de o boală gravă de plămâni.
Potrivit unor surse, există şi suspiciunea că ar fi suferit de depresie şi este posibil să fi luat anumite pastile.
Ea este Andrada, tânără judecătoare găsită fără viaţă în propria locuinţă. Avea doar 32 de ani