Jupiter revine la mersul direct, după perioada de retrogradare, care a ținut între 14 mai și 12 septembrie. Acest lucru ne va permite tuturor, indiferent de semnul sub care ne-am născut, să ne îndreptăm spre acele lucruri la care am visat, scrie yourtango.com
Marele Benefic, planeta abundenței, a norocului și a planurilor de viitor, Jupiter guvernează, în principal, Săgetătorul, și, în secundar, Peștii.
Când este retrograd, simțim restricții în domeniile influențate de zodia în care se află la momentul respectiv. Însă odată cu revenirea la mersul direct, toate încep să funcționeze cum trebuie.
Jupiter traversează Capricornul de la sfârșitul anului trecut și va mai sta câteva luni, înainte de a ajunge în Vărsător.
Mersul direct prin această zodie îl vom simți foarte diferit. Retrogradarea acestei planete are loc circa patru luni pe an. În timpul acestei încetiniri colective, trebuie să ne concentrăm mai atent asupra aspectului de viață unde sperăm să creștem și să facem schimbări. Este motivul pentru care nu pierdem nimic din ce ar putea reveni ulterior.
Deși universul vrea ce-i mai bun pentru noi, nu înseamnă că nu suntem testați din când în când. Din acest motiv, Jupiter nu ne cere doar să reflectăm asupra modului și motivului pentru care vrem schimbări în domenii precum cariera sau dragostea, ci să facem aceste lucruri din motivele corecte. Ni se cere astfel să analizăm dacă ceea ce facem ne va permite să trăim mai aproape de adevărul nostru sau ne împinge mai departe de el.
Partea bună în astrologie este că nu există greșeli, ceea ce înseamnă că și atunci când luăm decizii dintr-un motiv greșit, ni se va oferi întotdeauna șansa de a corecta cursul lucrurilor, de a-l redirecționa și de a găsi calea potrivită cu ceea ce suntem noi cu adevărat. De multe ori, exact pentru asta sunt retrogradările, să încetinim cu toții pentru a putea vedea adevărul.
Cum afectează mersul direct al lui Jupiter viața în familie și obiectivele personale
S-au întâmplat și vor continua să se întâmple multe în cerul astrologic anul acesta. Începând cu 9 septembrie, avem șase planete retrograde: Marte, Uranus, Saturn, Neptun, Pluton și Jupiter. Acest lucru este foarte rar și este a doua oară și ultima din acest an. Va fi astfel util să ne gândim la ultima săptămână a lunii iunie, când a avut loc același eveniment. Ce făceați în acea perioadă ? Ce progrese ați avut de atunci ?
Temele persistente după revenirea lui Jupiter în mers direct vor fi determinarea, schimbarea, dragostea, adevărul, abundența și lecțiile învățate. Nu este simplu, chiar dacă așa pare.
Din cauza prezenței Lunii în zodia Racului, majoritatea dintre noi vom vedea aceste teme jucându-se semnificativ pe plan personal și acasă. Deoarece aceasta este energia care se îndreaptă direct spre Jupiter, odată ce ajunge, ne putem simți apăsați din punct de vedere emoțional și mental. Vom fi dezorientați, confuzi și aproape neîncrezători că putem merge mai departe. Va exista un sentiment de ușurare și libertate, dar există încă unghiul de 90 de grade, aproape perfect, între Marte și Saturn, ceea ce înseamnă că există o frustrare cu privire la cât de rapid suntem în stare să acționăm în legătură cu planurile noastre.
Dacă simțim acest lucru, cel mai bine este să căutăm zonele în care ne putem mișca. Poate trebuie să planificăm ceva mai mult cu privire la propria persoană, să începem să avem conversații importante și să căutăm deschiderile de care avem nevoie.
Anul acesta este despre schimbări majore în viața noastră. Cu toate astea, nu se va întâmpla până la sfârșitul anului. Deci, până atunci, mergeți înainte când puteți, iar când stați pe loc, odihniți-vă, pentru că acesta este un maraton, nu o cursă.
Fiind atâtea planete retrograde, este incredibil de util ca Jupiter, cea mai mare planetă din zodiac, să-și înceapă mersul direct, deoarece înseamnă că vom simți diferența. Planurile care au fost suspendate sau întârziate în timpul verii, vor începe să se manifeste rapid.
Confuzia cu privire la următorii pași pe care îi avem de făcut sau în ce direcție ne deplasăm, va dispărea și lucrurile vor deveni clare întrucât vom vedea adevărul cu privire la unde ne-au condus ultimele luni și cum vrem să continuăm.
Jupiter în Capricorn este despre abundență și despre viitorul la care visăm.
În timp ce se află într-un semn ca Săgetătorul, putem deveni distrași de tot ceea ce este strălucitor, în Capricorn vom analiza structurile de sprijin pe care le avem în viața noastră și dacă ne ajută sau nu să ne realizăm visele.
Pentru majoritatea dintre noi, trebuie să ne revizuim viața. Aveam nevoie de acest an și de această perioadă specială de retrogradare, astfel încât să putem afla ce contează cel mai mult, ce ne trebuie cu adevărat pentru a fi noi înșine și, probabil, chiar să ne amintim cine suntem.
Totul face parte din acea energie a lui Jupiter în Capricorn, întrucât trebuia să încetinim pentru a vedea motivele alegerilor pe care le-am făcut și pentru a înțelege ce trebuie să facem în continuare.
Acum, sarcina noastră principală nu este să ne descurajăm, deoarece lucrurile se mișcă la fel de repede cum am dori, ci să avem încredere că orice întârziere este doar o parte a planului. Pentru că am depus eforturi, acum este momentul să ne bucurăm de recompense.