Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Jurnalist australian, impresionat de frumusețea României

Jurnalist australian, impresionat de frumusețea României

Jurnalistul Bernard O'Shea de la  Australian Financial Review a vizitat România, iar impresiile sale au fost consemnate în publicația pentru care scrie.

Articolul său începe prin a spune că terapeutul său a considerat că este o nebunie faptul că își dorește să viziteze România. „Doamne. O să fii răpit!”, au fost vorbele terapeutului, potrivit jurnalistului Bernard O’Shea.

În ciuda încercărilor repetate ale terapeutului de a-l opri dintr-o călătorie „periculoasă” în România, jurnalistul nu a renunțat la dorința de a vizita țara unde Dracula a prins viață.

Astfel, aventura de 17 zile în România a început.

Primele patru zile ale călătoriei sale au fost dedicate Bucureștiului, iar jurnalistul spune că a fost impresionat de Calea Victoriei, Camerata Regală, Palatul CEC, Pasajul Macca-Vilacrosse, cât și de muzeele Bucureștiului.

Călătoria sa a continuat spre munți. În tren, în drumul spre Munții Carpați, jurnalistul aduce în atenție bunătatea unui român, în ciuda modului sceptic în care l-a tratat. Deși jurnalistul a încercat să dispară din calea bărbatului care căra cu el o pungă, la plecare românul i-a oferit punga în care avea legume din grădina sa. „Mulțumim că ne vizitezi țara”, au fost cuvintele bărbatului în timp ce îi oferea legumele.

Jurnalistul australian povestește că a fost impresionat de frumusețea acestei părți a României. Castelele, peisajele, munții, pădurile, aerul, toate au contribuit la o vacanță superbă pentru el, îmbrăcate toate în legendele specifice.

Australianul nu uită să menționeze, cu părere de rău, că nu a reușit să viziteze Constanța. 

Articolul se termină într-un mod care nu are cum să nu-ți așeze pe față un zâmbet sincer, datorat dorinței australianului de a mai rămâne în România. 

„Oh, cu puțin noroc o să fiu răpit data viitoare”

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri