El spune că este vorba despre un act deliberat și a dat vina pe doi utilizatori italieni ai platformei X. Jurnalistul va face plângere la Poliție.
Marco Violi, un jurnalist sportiv italian, a declarat că va lua măsuri legale după ce a fost identificat în mod fals pe rețelele de socializare drept suspectul în tentativa de asasinat împotriva candidatului la președinția SUA, Donald Trump.
Duminică, el a susținut că un mesaj fals a fost publicat pe platforma X. „Persoana care a tras asupra lui Trump a fost arestată la fața locului și a fost identificată drept Mark Violets, membru Antifa”, scrie în mesaj, potrivit Reuters.
Textul a fost însoțit de o fotografie a jurnalistului italian Marco Violi care este redactorul romagiallorossa.it, un site de fani ai clubului italian de fotbal AS Roma.
Mesajul s-a răspândit, deși FBI-ul a anunțat duminică dimineața că l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, drept „suspectul implicat” în incident.
„Neg categoric că sunt implicat în această situație”, a scris Violi, pe Instagram. El a relatat faptul că a fost trezit la miezul nopții de notificările de pe Instagram și X legate de postare.
Violi a dat vina pentru răspândirea informațiilor false pe doi utilizatori italieni ai platformei X. Jurnalistul a anunțat că luni va merge la poliție pentru a depune plângere.