Jurnalul.ro Timp liber Media Jurnalul 30 de ani! Cei 30 de ani sunt dovada că informația de calitate rezistă și îți dă putere să schimbi lumea

Jurnalul 30 de ani! Cei 30 de ani sunt dovada că informația de calitate rezistă și îți dă putere să schimbi lumea

de Mihaela Bîrzilă    |   

Te citesc în fiecare zi, pentru că am încredere în tine! La mulți ani, colegilor care duc tradiția presei scrise mai departe! Am încredere în munca voastră! Cei 30 de ani sunt dovada că informația de calitate rezistă și îți dă putere să schimbi lumea. În vremuri dominate de cultura copy/paste, articolele voastre fac diferența și sunt cea mai bună carte de vizită. Aveți anchete bine documentate, reportaje și interviuri foarte bune, subiecte relevante, autori valoroși, abordări originale - sunt tot atâtea motive pentru care vă felicit și vă mulțumesc.

M-am simțit onorată de fiecare dată când mi-am văzut numele în JURNALUL! În ultimii 6 ani, am publicat și eu câteva zeci de articole în paginile ziarului și mă mândresc cu ele. Păstrez cu drag colecția în arhiva mea de suflet. Mi-ați făcut și surpriza de a-mi ura „La mulți ani” la rubrica „Astăzi e ziua ta…”.

30 de ani este cea mai frumoasă vârstă! Maturitatea, dublată de energia creativă a tinereții!

Mă bucur că m-ați primit în echipa JURNALUL! Este o mândrie pentru mine. Vă spun un secret: așteptam cu emoție de fiecare dată să văd ce titluri ați pus, pentru că aveți cele mai inspirate titluri. A fost o experiență nouă pentru mine, după mulți ani de jurnalism de televiziune, dar sunt dornică să învăț. Am avut multe de învățat de la jurnaliștii cu experiență care semnează articolele voastre de forță.

Am râs împreună, am plâns împreună la plecarea lui Țuțu Condurățeanu… Povestea merge mai departe.

Ce făceam eu în urmă cu 30 de ani? Trăiam frumusețea anilor de liceu, mă apropiam de majorat, aveam planuri și visuri frumoase, multe s-au împlinit între timp. Mi-ar fi plăcut să am mai multe poze de pe vremea aceea, dar nu aveam telefoane smart și oricum nu eram preocupați de poze, aveam prea multe de făcut în viața reală.

Mulți ani înainte, cu onestitate și onoare!

Cu drag, Mihaela Bîrzilă, realizator News Magazine/Antena3CNN

Subiecte în articol: Jurnalul 30 de ani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri