Jurnalul încheie seria cărţilor despre regimul comunist cu un volum deposebit de important despre evenimentele care au dus la sovietizarea României şi aruncarea ţării în beznă timp de mai multe decenii. Istoricul Mihai Vlădia expune faptele, documentele, cauzele şi consecinţele concret, pe înţelesul tuturor.
Perioada cuprinsă între anii 1945-1948 marchează în istoria ţării lovituri politice decisive, aplicate sistemului democratic de către reprezentanţii Partidului Comunist, sustinuţi puternic de către sovietici. Rezultatul a fost întronarea regimului comunist totalitar, care avea să dăinuiască instituţional până la Revoluţia din 1989. Sovietizarea României a fost un proces desfăşurat în primii ani de după terminarea Celui de al doilea război mondial, a constat în impunerea cu ajutorul forţei militare a unui regim politic după model sovietic, proces favorizat în primul rând de contextul internaţional, apoi de situaţia şi poziţia factorilor politici interni.
Culisele instalării regimului totalitar în România, dramele pe care le-a generat şi consecinţele pe care le-a avut asupra întregii ţări timp de mai bine de 40 de ani pot fi regăsite în volumul "Sovietizarea României 1945-1948", care apare miercuri, 26 februarie, împreună cu Jurnalul. Preţ: 19,9 lei ziarul + cartea.