Jurnalul.ro Cultură Muzica VIDEO Justin Timberlake i-a adus un omagiu lui Prince

VIDEO Justin Timberlake i-a adus un omagiu lui Prince

Cântăreţul american Justin Timberlake i-a adus un omagiu lui Prince, duminică, în timpul concertului susţinut în pauza finalei Ligii americane de fotbal profesionist (NFL) - Super Bowl, desfăşurată în oraşul în care artistul a decedat în aprilie 2016.

 

Ca în fiecare an, mini concertul din timpul Super Bowl a fost aşteptat cu nerăbdare de public şi a beneficiat de resurse importante alocate de NFL care transformă finala sa, Super Bowl, într-un adevărat spectacol. Prezent pentru a treia oară la acest eveniment, ceea ce reprezintă un record, Justin Timberlake a avut o apariţie temperată, încheiată în public cu un selfie realizat alături de un fan.

La jumătatea spectacolului său, Timberlake s-a aşezat la pian în timp ce pe teren a fost desfăşurat un banner uriaş pe care a fost proiectată imaginea lui Prince. ''Pentru tine, Minneapolis!'', a strigat Justin Timberlake înainte de interpreta unul dintre marile sale succese ale lui Prince, "I Would Die 4 U'', într-un duet virtual alături de artistul care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în acest oraş înainte de a muri subit, la 57 de ani, în urma unei supradoze de analgezice.

Pentru tine!

În cadrul mini concertului său, Timberlake a oferit publicului un potpuriu cu cele mai mari succese ale sale, precum "Rock Your Body", "Can't Stop the Feeling", "SexyBack", "My Love" sau "Filthy''. Cântăreţul în vârstă de 37 de ani şi-a lansat vineri cel de-al cincilea album, intitulat "Man of the Woods". AGERPRES

Subiecte în articol: Justin Timberlake super bowl prince omagiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri