Jurnalul.ro Ştiri Justitie Rapidistul Kader Keita ajunge în fața instanței după accidentul mortal din martie

Rapidistul Kader Keita ajunge în fața instanței după accidentul mortal din martie

de Redacția Jurnalul    |   

Fotbalistul ivorian Kader Keita a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 din Capitală pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentul, după ce, în luna martie, a lovit cu maşina o femeie care traversa pe trecerea de pietoni şi a fugit.

Potrivit unui comunicat al PJS2 transmis, miercuri, AGERPRES, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în urma cercetărilor efectuate de DGPMB - Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti, a dispus marţi trimiterea în judecată a lui K.A.K., cercetat sub măsura controlului judiciar, pentru comiterea infracţiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi ucidere din culpă.

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că persoana la care se face referire în comunicat este fotbalistul Kader Keita, legitimat la clubul Rapid Bucureşti.

"La data de 3 martie, ora 5:46, inculpatul K.A.K. a condus autoturismul pe o stradă din municipiul Bucureşti, Sector 2 şi, fără a acorda prioritate de trecere, a accidentat-o pe numita I.F, angajată în traversarea părţii carosabile, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, apoi a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie ori a procurorului. Ulterior, la data de 07.04.2026 a rezultat decesul victimei, în timp ce aceasta se afla internată într-o unitate spitalicească", precizează anchetatorii. AGERPRES

Subiecte în articol: Kader Keita instanţa Accident mortal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri