Jurnalul.ro Sport Sporturi Karolina Pliskova, favorita numărul 2, învinsă în meciul de debut la Beijing

Karolina Pliskova, favorita numărul 2, învinsă în meciul de debut la Beijing

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, favorita numărul 2 a turneului WTA de la Beijing, a fost învinsă în trei seturi, 7-5, 3-6, 7-5, de letona Jelena Ostapenko, într-o partidă din primul tur al competiţiei din capitala Chinei, dotată cu premii totale în valoare de 8.285.274 dolari.

Ostapenko, beneficiara unui wild-card oferit de organizatori, va înfrunta în turul următor o altă adversară din Cehia, Katerina Siniakova, care a dispus la rândul ei, cu 6-2, 6-2, de chinezoaica Xiyu Wang.

Duminică urmează să-şi facă debutul la actuala ediţie a turneului de la Beijing şi românca Simona Halep, favorita numărul 6, care o va înfrunta în primul tur pe suedeza Rebecca Peterson, venită din calificări.

Rezultate - turul 1:
Saisai Zheng (China) - Monica Puig (Porto Rico) 4-6, 6-3, 7-6 (7/5)
Belinda Bencic (Elveţia/N.9) - Su-Wei Hsieh (Taiwan) 7-5, 6-2
Polona Hercog (Slovenia) - Julia Goerges (Germania) 6-7 (4/7), 7-6 (7/5), 6-4
Kiki Bertens (Olanda/N.8) - Donna Vekic (Croaţia) 3-6, 6-1, 7-6 (7/3)
Katerina Siniakova (Cehia) - Xiyu Wang (China) 6-2, 6-2
Jelena Ostapenko (Letonia) - Karolina Pliskova (Cehia/N.2) 7-5, 3-6, 7-5
AGERPRES

Subiecte în articol: karolina pliskova
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri