Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore

Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore

Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore care stabilește condițiile în care se vor realiza exploatările de gaze din Marea Neagră, conform Știri pe surse.

Pe 24 octombrie, Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, legea offshore privind condiţiile în care se vor realiza exploatările de gaze din Marea Neagră. Investitorii sunt obligaţi să tranzacţioneze 50% din gaze pe bursa din România, iar 25% din angajaţi trebuie să fie români.

Deputații au adoptat atunci un amendament al PNL, la legea offshore, potrivit căruia titularilor acordurilor petroliere li se aplică regimul fiscal specific aplicabil activităţii de explorare, dezvoltare şi abandonare desfăşurate în baza acordurilor existente.

„Alin 1 art 18: Titularilor acordurilor petroliere referitoare la perimetrele petroliere offshore , aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li, se aplică pe toată perioada derulării acestora nivelul de redevenţă, cotele procentuale de redevenţă petrolieră, pragurile de producţie brută aferentă acestor cote şi regimul fiscal specific aplicabil activităţii de explorare, dezvoltare şi abandonare, desfăşurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare la prezentei legi”, prevede amendamentul PNL votat de Camera Deputaţilor.

Titularii acordurilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore au obligaţia ca cel puţin 25% din numărul mediu anual de angajaţi utilizaţi în vederea derulării acordurilor să fie cetăteni români cu rezidenţă fiscală în România, prevede proiectul de lege.

sursa: știripesurse

Subiecte în articol: klaus iohannis legea offshore promulgat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri