Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis: Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare și am dorit să avem un calendar care cuprinde întreaga perioadă de vară

Klaus Iohannis: Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare și am dorit să avem un calendar care cuprinde întreaga perioadă de vară

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut la Palatul Cotroceni o conferință de presă despre noile măsuri de relaxare..

„Peste un an de zile a durat până acum pandemia. A fost multă, prea multă suferință în România și îmi pare rău pentru toți cei care au suferit de pe urma acestei boli. Trebuie să ne amintim și de cei care au făcut posibilă gestionarea acestei pandemii, de medici, de personalul medical. Lor le datorăm mulțumiri”, a spus Iohannis.

Președintele a spus că pandemia ne permite „să respirăm”, dar trebuie să ne pregătim pentru România post-pandemică.

„Avem șansa să facem România mai bună, România post pandemică trebuie să fie România în care implementăm reformele, în care avem o dezvoltare susținută, o Românie în care avem investiții în care facem sistemul sanitar mai bun, care face școlile mai sigur, în care se se creează locuri de muncă”, a mai spus Iohannis.

Președintele a mai spus că în ultimele săptămâni campania de vaccinare „a prins viteză” și avem în fiecare zi peste 100.000 de persoane vaccinate, însă este nevoie de mai mult pentru a ieși din pandemie.

„Am stabilit niște ținte de vaccinare (...). Ne propunem ca la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane, de la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane de persoane vaccinate. (,..) Ne pregătim de relaxare, o să fie o relaxare precaută. Nu vrem să ne relaxăm în iunie ca să revenim cu restricții în august, vrem să avem un calendar care ne permite să reluăm multe activități dar care nu ne expun pericolului revenirii poate fi așadar vom avea o relaxare pas cu pas”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare și am dorit să avem un calendar care cuprinde întreaga perioadă de vară. Ne pregătim de relaxare! Trebuie să fie precaută. Vrem să scăpăm de pandemie, nu să ne relaxăm ca să revenim cu restricții.

Vom avea o relaxare pas cu pas. Am elaborat calendarul cu pașii până pe 1 septembrie, urmând ca la sfârșitul verii să avem o nouă evaluare. Aceste relaxări sunt condiționate de evoluția pandemiei și de rata de incidență. De cealaltă parte, de rata de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare și trebuie să ne vaccinăm.

Dau câteva exemple concrete. Aceste măsuri au fost discutate astăzi, iar ele vor fi în detaliu enunțate de Comitetul Național și în final, vom avea o Hotărâre de Guvern. Avem date cheie. Prima etapă de relaxare va avea pe 15 mai, atunci vom avea deja câteva măsuri de relaxare. 1 iunie, apoi 1 iulie, iar apoi 1 august. 

Așadar, din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții. Rămân excepțiile din exterior precum piețele, târgurile sau mijloacele de transport public, dar și în spațiile închise. 

A doua măsură, eliminarea restricțiilor noaptea și orice restricții asupra agenților comercial. Magazinele vor reveni la programul normal. Tot din acest weekend, activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locurile ocupate, deci cu spectatori. În interior vom avea câteva relaxări care încep, majoritate, din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, de servire în restaurante ș.a.m.d.

Măsurile vor fi prelucrate de Comitetul Național și aduse la cunoștința publicului.

Nunți, botezuri, mese festive - pot participa în aer liber maximum 70 de persoane, în interior 30 persoane maximum, pe 1 iunie. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunță la limitarea numărului. Dacă pe 15 iulie cineva dorește să organizeze o nuntă și garantează că toți participanții sunt vaccinați, nu se mai aplică restricționarea la un număr de 70 de persoane. 

Similar, la sălile de sport, numărul de participanți este restricționat. Dacă organizatorul garantează că persoanele sunt vaccinate, numărul poate să crească.

În final, o remarcă legată de școli. Noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență. Avem în continuare scenariul verde, galben, roșu. Acest lucru se aplică la fel ca acum. Este previzibil ca, în următoarele săptămâni, majoritatea localităților să intre în scenariul verde. În privința școlilor se aplică normele de până acum, dar relaxări valabile sunt valabile pentru toată lumea.

Este foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și este foarte de dorit să se încheie cu majoritatea elevilor vaccinați. Așadar, la final, dați-mi voie să vă spun că vă doresc multă sănătate și mergeți la vaccinare!”, a spus Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri