La data de 19 noiembrie 2022, Parlamentul a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate. Legea transmisă la promulgare are ca obiect de reglementare modificarea și completarea cadrului legal privind procedura de înființare, atribuțiile, finanțarea și personalul centrelor comunitare „Românii de Pretutindeni”.
Prin raportare la conținutul normativ al legii, pentru asigurarea standardelor de claritate, previzibilitate și calitate a legii, președintele a considerat necesară reexaminarea de către Parlament a unor dispoziții din legea transmisă la promulgare: clarificarea sintagmei „stat terț”, reevaluarea cerinței stabilite pentru ocuparea funcției de director al centrului comunitar, cea de a avea reședința sau domiciliul de minimum un an în zona în care își va exercita mandatul, asprecte ce țin de salarizare și altele.
(sursa: Mediafax)