„Suntem profund îngrijorați și întristați de pierderea de vieți omenești și de devastarea uriașă cauzată de inundațiile grave din Spania”, a scris șeful statului pe X.
El a mai spus că România este „alături de Spania în aceste momente dificile. Sincerele noastre condoleanțe familiilor și prietenilor victimelor”.
Până în momentul de față, inundațiile din Spania au curmat 51 de vieți omenești, printre care și copii.
Meteorologii au menținut alerta roșie. Se estimează că precipitațiile extreme vor continua până joi, cel puțin.